Drumarii brașoveni au lansat licitația în vederea resistematizării traficului rutier pe DN 1 în zona orașului Ghimbav, respectiv pentru deschiderea intersecției cu DJ 103 C, care face legătura cu aeroportul, dar și cu un parc industrial și alte societăți comerciale.
Pentru a ajunge dintr-o parte în alta a orașului Ghimbav este nevoie de un ocol de mai bine de trei kilometri, ținând cont că sensurile de mers au fost despărțite cu borduri din anul 2008, de când s-a realizat proiectul de modernizare a acestei șosele. Autoritățile locale au inițiat de mai mult timp demersuri în vederea deschiderii intersecției, iar la începutul anului a fost emisă și autorizația de construire. Costul total al lucrărilor de amenajare este estimat la suma de 401.673,79 lei (inclusiv TVA), iar lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă maximă de 15 luni. Firmele care se vor înscrie la licitație vor trebui să achite o garanție de participare de 3.300 de lei, iar ofertele sunt așteptate până în data de 18 iunie.
În cadrul acestui proiect de resistematizare rutieră, Primăria din Ghimbav ar urma să se ocupe de relocarea rețelei de iluminat public.