Vechea clădire în care a funcționat pe vremuri Palatul Telefoanelor ar urma să fie transformată în hotel de cinci stele sub brandul Radisson, dezvoltatorii proiectului obținând săptămâna aceasta avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism pentru Planul Urbanistic Zonal. Grupul Rezidor, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa hotelieră internaţională, are în portofoliu branduri precum Radisson Blu şi Park Inn by Radisson, ambele prezente şi în Bucureşti, cu câte o unitate. După obțnerea acestui aviz, PUZ-ul mai trebuie să treacă și de alți pași birocratici, respectiv obținerea avizelor Consiliului Local și a Consiliului Județean Brașov și aprobarea finală de către consilierii locali.
Intenţia de amenajare a unui hotel Radisson Blu în Braşov a fost anunţată de Rezidor de la sfârşitul lui 2016, însă până acum nu a fost înaintată o dată exactă de începere a lucrărilor de construcţie. Iniţial, inaugurarea era prevăzută pentru primăvara anului 2018, dar durata îndelungată pentru obţinerea avizelor a prelungit aceste termene.
Unitatea hotelieră va avea 110 camere și va cuprinde şi două restaurante, două baruri, o sală de conferinţe, o sală de sport şi un centru spa, investiția în reamenajarea clădirii fiind de peste 10 milioane de euro, după cum au precizat reprezentanții Grupului Rezidor.