Kaufland vrea o schimbare de look atât la interior, cât și la exterior pentru magazinul pe care îl deține pe Calea București. Astfel, reprezentanții retailerului au prezentat membrilor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Brașov un nou concept arhitectural. Acesta presupune atât lucrări de recompartimentare interioară, fără afectarea structurii de rezistență, cât și unele modificări la exterior. După cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, la exterior, ar urma să fie reamenajată latura dinspre Calea București.
Pe această parte este practic zona de aprovizionare a magazinului, care este delimitată și mascată de stradă printr-o amenajare care face însă notă discordantă cu restul spațiilor comerciale de pe această arteră de circulație. Membrii Comisiei de Arhitectură și-au dat avizul pentru proiectul propus de Kaufland, care ar urma să înceapă lucrările de reamenajare.