Reabilitat în anul 2016, pasajul de pe DN 1 de la intrarea în Predeal a reintrat în șantier astăzi, după ce au apărut unele degradări la rosturi. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au precizat că lucrările sunt efectuate în garanție de către constructorul care a derulat proiectul de reabilitare și sunt programate a se finaliza în aproximativ o lună. „Vor fi înlocuite rosturile de dilatație ale podului iar lucrările vor dura aproximativ o lună. În tot acest timp circulația se va desfășura dirijat de agenți de politie sau semafoare alternativ pe câte o bandă. Recepția lucrărilor la acest pasaj a avut loc în septembrie 2016”, a precizat Horia Stancu, șeful Secției de Drumuri Naționale Brașov. Sensul închis pentru început este cel dinspre Predeal spre Azuga.
Pentru că în zonă se pot produce ambuteiaje, drumarii vă propun să folosiți ruta alternativă de pe DN1A: Ploiești – Vălenii De Munte – Cheia – Săcele – Brașov. Vestea bună este că în perioada perioada minivacanțelor de Rusalii și de 1 Iunie, dar și pe perioada weekend-urilor, constructorul nu va efectua lucrări și se vor ridica restricțiile, iar circulația se va desfășura normal, pe ambele sensuri.
https://www.facebook.com/drdpbv/videos/578046332556734/