Organizat de Centrul de Ecologie Montană în colaborare cu Primăria Moieciu, concursul de alergare montană EcoMarathon Moieciu de Sus a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Toate cele 1.500 de locuri disponibile în concurs au fost epuizate rapid, fiind înscriși participanți din 24 de țări, peste 10% dintre cei care vor lua startul venind de peste hotare. Printre aceștia se numără sportivi de renume mondial: atleții din lotul de alergare montană al Marii Britanii, Gary Priestley, Nick Swinborn; membrele Team Salomon Suedia, Lena Trillelv și Erika Borgstrom; câștigatorii edițiilor precedente – Viorel Palici, Ionuț Zinca, George Buta, Cristian Mosoiu, Paul Pepene, Gheorghiță Vitalie.
Traseul de concurs este de o frumusețe aparte, cu o alternanță a porțiunilor de urcare și coborâre prin împrejurimile satului Moieciu de Sus și oferă alergătorilor și susținătorilor oportunitatea să descopere cadrul natural și tradițional de la poalele masivelor Bucegi și Leaota. „EcoMarathon s-a născut din dorința de a face cunoscute aceste locuri minunate. Prin concursul de alergare montană, încercăm să conservăm și să valorificăm peisajele agro-pastorale, încurajând ecoturismul în zonă și sportul în natură”, a declarat Silvia David din partea organizatorilor.
Evenimentul cuprinde trei curse distincte, adaptate nivelurilor diferite de pregătire a concurenților:
- EcoMarathon, pentru alergători desăvârșiți și cei care doresc să-și depășească limitele – o cursă pe distanța clasică de 42 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m între startul și sosirea din Moieciu de Sus și timp limită de concurs de 9 ore.
- EcoCross, pentru cei care au descoperit de curând alergarea sau preferă distanțe mai scurte – o cursă de numai 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m între startul și sosirea din Moieciu de Sus.
- EcoKids, cursa copiilor – cei mici se întrec în alergare pe diferite distanțe în funcție de grupa de vârstă, în Moieciu de Sus. Peste 600 de copii sunt așteptați la start.
„Alergarea este unul din cele mai simple sporturi, nu este costisitoare și poate fi practicată la orice vârstă. Cursele de maraton atrag peste tot în lume tot mai mulți participanți în luptă cu propriile limite. Alergarea montană înseamnă pregătire, planificare, autodepășire, este comunitate și prietenie cu ceilalți alergători și cu muntele”, crede Adi Bostan, un obișnuit al podiumurilor de trail run și organizator EcoMarathon.
Cei interesați pot veni să încurajeze competitorii sau chiar să alerge și să descopere poteci care traversează fânețe și păduri.
- Copiii se vor înscrie direct la Start pentru cursa destinată lor, EcoKids. Micuții alergători până în 9 ani încep cursa la 9:15 dimineața, iar cei de peste 10 ani iau startul la ora 16:00 tot sâmbătă, pe 5 mai.
- Participanții la EcoMarathon și EcoCross își vor putea prelua numărul de concurs toată ziua de vineri, 4 mai și sâmbătă dimineața înaintea startului de la Casa de Cultură din centrul Moieciu de Sus, doar pe baza unui act de identitate valid și după semnarea unei declarații de responsabilitate.
- Cei care doresc să se implice în organizarea evenimentului ca voluntari sau parteneri pot accesa ecomarathon.ro pentru detalii și contact.