Colgate, alături de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, desfășoară prima etapă din 2018 a Programului Zâmbete Colgate în perioada aprilie – iunie, când va oferi consultații stomatologice gratuite copiilor în 10 școli din 8 orașe ale României. Elevii din clasele primare înscriși în program vor beneficia de un diagnostic cu recomandări pentru tratament, lecții pentru o igienă orală corectă și vor primi mostre gratuite de produse, pentru a practica acasă ceea ce au învățat despre îngrijirea orală.
„Convingerea brandului Colgate este aceea că «fiecare dintre noi merită un viitor care să-l facă să zâmbească». Ne dorim să atragem atenția românilor cu privire la cât de important este acest aspect la nivel fizic, psihic și emoțional. Igiena orală corectă începută de la vârste fragede este esențială pentru dezvoltarea noastră ca oameni, iar acest lucru se poate întâmpla mai ales prin implicarea părinților, care să-i îndrume pe copii în acest sens. Colgate vine în întâmpinarea lor cu Programul Zâmbete Colgate dedicat elevilor din clasele primare. În 2017, peste 1.500 de elevi au participat în program, au beneficiat de consultații stomatologice gratuite, de un diagnostic cu recomandări și au luat parte la lecții pentru igiena orală alături de părinții lor. Continuăm inițiativa și în acest an în două etape, iar alături de Crucea Roșie Română vrem să creștem gradul de responsabilizare în ceea ce privește sănătatea orală încă din copilărie”, a spus Frederik Ortiz – Manager General Colgate-Palmolive România.
Prima etapă din acest an a Programului Zâmbete Colgate se va derula cu sprijinul filialelor de Cruce Roșie Română în perioada 28 aprilie – 10 iunie și va ajunge și în județul Brașov. Desfășurat în prezența părinților, Programul Zâmbete Colgate oferă copiilor din clasele primare (0-IV) consultații stomatologice profesionale. Pe lângă consultații, copiii au parte de lecții de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roșii, dar și de o zonă de joacă unde se întâlnesc cu îndrăgitul Doctor Măseluță.
„Ne bucurăm că facem parte din această inițiativă Colgate, grija pentru sănătatea oamenilor fiind o preocupare comună încă din 2015, când am demarat parteneriatul nostru cu lecții de igienă orală organizate în întreaga țară. Ne dorim ca împreună să oferim cât mai multe surâsuri și prin Programul Zâmbete Colgate să încurajăm deprinderea obiceiurilor corecte de igienă orală și comportamente sănătoase în întreaga familie. Răspunsul pozitiv primit atât de la copii și părinți, precum și de la reprezentanții școlilor, ne-a convins, dacă mai era nevoie, că astfel de programe sunt extrem de necesare în România”, a spus Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Pentru a participa la consultații, este necesar ca elevii să fie programați în prealabil și să fie însoțiți de un părinte sau un tutore legal. Pentru a afla mai multe informații despre Programul Zâmbete Colgate, accesați www.zambetecolgate.ro.