Consilierii locali au adoptat astăzi hotărârea ce vizează stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2019. Dacă proiectul inițial ce a fost supus dezbaterii publice în data de 21 februarie nu prevederea nici o majorare față de anii trecuți, forma care a ajuns pe masa aleșilor Brașovului a fost în varianta „indexată”. Majorările impuse, care sunt de 10% pentru impozitul pe locuințe și de 15% pentru impozitele plătite de brașoveni pentru terenuri și autoturisme, au fost contestate de către consilierii social-democrați, care au susținut că în contextul în care Brașovul a înregistrat excedent bugetar în ultimii 3 ani, nu s-ar impune o creștere a acestor taxe.
Șeful Direcției Fiscale Brașov, Marian Voinescu, a precizat că, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, se pot aplica indexări la cuantumul taxelor și impozitelor locale cu rata inflației. „ Ultima creștere de impozite și taxe locale la Brașov a fost în 2010. Se aplică practic o indexare a acestora cu rata inflației, care a fost de 4,34%. Mule primării au mărit încă de anul trecut taxele locale, după ce s-a redus și cota din impozitul pe venit alocată bugetelor locale, de la 16% la 10%”, a explicat Voinescu.
Totodată, primarul George Scripcaru a subliniat faptul că Guvernul a tăiat 75 de milioane de lei din bugetul Brașovului și „nu putem trăi cu iluziile promise de guvernanți, că ne vor da banii înapoi până la sfârșitul lui 2018”. „Participăm la bugetul consolidat al statului cu sute de miliarde de lei, dar se întorc prea puțini bani înapoi la bugetul local prin cotele alocate de la centru. Cei care sunt decidenți politici ar trebui să se lupte să aducă banii Brașovului înapoi și să nu spună că am avut excedent și bani necheltuiți. Nu este un excedent, legea te obligă să ai un fond de dezvoltare, să ai banii prognozați pe câțiva ani. Nu poți porni o investiție fără să ai banii necesari. Sunt bani necheltuiți din cauze procedurale, pentru că guvernul actual nu face nimic cu legea achizițiilor care duce la blocaje. În acel excedent sunt banii pentru o serie de proiecte care nu au putut demara din cauza blocajelor în procedura de achiziție, bani ce nu pot fi cheltuiți în altă parte. Nu mai invocați ideea falsă că sunt bani la buget și că nu avem ce face cu ei. Să mergeți dumneavoastră (consilierii locali PSD – n.r.), la guvern și să întregiți bugetul Brașovului cum era odată. Guvenrul a luat decizii proaste care duc întrega țară într-o direcție proastă din punct de vedere fiscal”, a punctat George Scripcaru.
Mai este totuși o șansă să se renunțe la majorări
Acesta a precizat că față de propunerea de majorare adoptată astăzi se vor mai putea aduce modificări în luna decembrie. „Dacă Guvernul ne va da banii înapoi, fiți sigur că vom reveni asupra deciziei. În decembrie, când putem trage o concluzie, avem posibilitatea să corectăm orice chestiune punctuală din această simulare”, a explicat primarul.
O altă prevedere ce ar urma să fie revizuită în luna decembrie este și impozitul ce se aplică pentru clădirile nerezidențiale, respectiv cele ce au destinația de spații comerciale, sedii de firme etc., unde este o discrepanță destul de mare între dările plătite pentru clădirile înregistrate pe numele unor persoane fizice, unde se aplică o cotă de 0,2%, și cele impozitele plătite pe clădirile nerezidențiale proprietate a unor persoane juridice, unde cota este de 1,8%. La cota maximă prevaźuta de Codul Fiscal, de 1,3%, fa fost adăugată practic o alta majorare, permisă de altfel de Codul Fiscal, după cum a precizat consilierul independent Șerban Șovăială.
Astfel, taxele și impozitele locale au fost aprobate în ședința de astăzi în formula majorată cu 18 voturi „pentru”, la ședință fiind prezenți 26 din cei 27 de consilieri locali.