RATBV S.A. continuă demersurile prin care recompensează fidelitatea utilizatorilor sistemului de transport public de călători din municipiul Braşov şi oferă 10 de bilete de intrare gratuite la un spectacol excepţional al OpereiBraşov. Tichetele de intrare sunt pentru spectacolul „Bal mascat”, din data de 28aprilie, ce va avea loc la Sala Operei, de la orele 18.30. Cele 10 de bilete vor fi acordate, în pachet de câte două, primelor cinci persoane care în ziua de joi, 26 aprilie, între orele 08.30 şi 12.00, la capătul de linie Livada Poştei, îşi vor achiziţiona un abonament de transport lunar, indiferent dacă este la preţ întreg sau redus. Biletele gratuite au fost puse la dispoziţia societăţii noastre în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Opera Braşov.
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, săptămâna se încheie cu spectacolul de operă „Bal mascat” de G. Verdi, cea mai nouă premieră a Operei Brașov – montată anul trecut, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet.
Premiera absolută a lucrării a avut loc la Teatro Apollo din Roma, în ziua de 17 februarie 1859, bucurându-se de un succes imediat. A fost reluată pe 11 februarie 1861, la New York și pe 15 iunie în același an, în Marea Britanie. Opera beneficiază de libretul scris de Antonio Somma, după „Gustave III ou Le bal masqué” a dramaturgului francez Eugène Scribe. Până a fi prezentată publicului, lucrarea și titlul acesteia au suferit numeroase transformări datorate cenzurii. De aceea, acțiunea din „Bal mascat” a fost plasată în Bostonul secolului al XVII-lea și are la bază povestea asasinării Regelui Gustav III al Suediei. Pe lângă calitățile componistice deosebite, opera înfățișează personaje foarte puternice, bine echilibrate și conturate: Riccardo, conte de Warwick și guvernatorul Bostonului, Renato, prietenul său și, în același timp, secretarul personal, și Amelia, soția celui din urmă, prinsă între iubirile celor doi bărbați. De asemenea, una dintre cele mai importante figure ale operei este ghicitoarea Ulrica, cea care va conduce spre finalul dramatic. Povestea medievală expusă este plină de pasiune și intrigi, în care onoarea și prietenia sunt percepute ca fiind sacre, triunghiurile amoroase sunt cele mai dureroase tabuuri, iar trădarea, cu sau fără mască, se plătește scump.
În ciuda finalului său tragic, opera are multe momente foarte reușite, de combinare armonioasă a sublimului și ironiei, un amestec de tragism și comedie care i-a făcut pe mulți critici de specialitate să o eticheteze ca „shakespeariană”.
În distribuție: Anda Pop – Amelia, Liviu Iftene (debut) – Riccardo, Alexandru Aghenie – Renato, Corina Klein – Oscar, Cristina Roșu – Ulrica, Marian Rește – Samuel, Lorand Cristian – Silvano, Dan Popescu – Tom, Claudiu Bugnar – Judecătorul, Florin Grama – Servitorul Ameliei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Corinna Boskovsky (Austria). Scenografia poartă semnătura Rodicăi Garștea. Dirijor cor: Leonard Boga. Mișcarea scenică: Alexandru Fotescu.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei
Sursa: Comunicat de presă