RATBV vrea să achiziționeze echipamente speciale GPS care să monitorizeze și consumul de combustibil al autobuzelor pe care sunt montate pentru a stabili astfel un necesar real de motorină al flotei pe care o deține.
Pentru început, ar urma să fie achiziționate două astfel de echipamente, al căror cost este estimat la suma de 5.778,4 lei, fără TVA, conform anunțului de licitație. Acestea ar urma să fie montate prin rotație pe zece autobuze, de mai multe mărci și modele. Prin intermediul sistemului GPS și a sondei litrometrice cu care este conectat, consumul de combustibil al respectivelor autobuze va putea fi verificat în timp real, astfel că se va putea stabilit mai ușor care este necesarul de combustibil pentru un anumit tip de autobuz sau pentru un anumit traseu. Principalul avantaj al acestor sisteme este de fapt că „surplusul” de motorină nu va mai putea fi sustras. Prin intermediul acestui echipament, toate acțiunile mașinii și ale șoferilor sunt cuprinse în rapoarte și pot fi ușor analizate și comparate. De exemplu, se pot compara alimentările înregistrate în rezervor cu istoricul alimentărilor importat direct din sistemul de la pompă și se identifică eventualele furturi (inclusiv cantitatea sustrasă și locul) realizate cu ocazia alimentării. Sonda litrometrică masoara nivelul combustibilului din rezervor și sesizeaza imediat „căderea” bruscă și inexplicabilp a nivelului combustibilului din rezervor, în mers sau în staționare. În această situație, nici furtul cu furtunul la capăt de linie nu mai e o variantă pentru autovehiculele monitorizate.
Într-un interviu acordat revistei economice Forward Brașov, directorul RATBV SA, Ovidiu Bucurei, a precizat faptul că în vederea eficientizării activității operatorului de transport, în ultimele 4 luni s-a reușit deja o reducere a consumului de combustibil cu 60.000 de litri.
Ofertele pentru furnizarea, montarea și monitorizarea acestor echipamente sunt așteptate de la agenții economici de profil până în data de 27 aprilie. Echipamentele ar urma să aibă o garanție de doi ani, iar tip de un an, furnizorul ar urma să se ocupe și de monitorizarea și gestionarea în timp real a consumurilor autobuzelor pe care sunt instalate. În acest sens, utilizatorul va acces securizat la o aplicație dedicată ce include hărți actualizate și un modul de raportare, specific flotelor auto.