Edilii brașoveni vor să adopte un nou regulament privind „libera trecere” a mașinilor de mare tonaj pe străzile Brașovului cu scopul de a proteja anumite zone de traficul greu, dar și pentru a reduce poluarea. Până în data de 3 aprilie, brașovenii au putut face propuneri cu privire la noile reguli impuse, însă nici cetățenii și nici dezvoltatorii imobiliari nu au adus amendamente, singurele solicitări venind din partea deținătorilor de rețele, după cum a precizat viceprimarul Barabas Laszlo. Astfel, aceștia au solicitat unele derogări, respectiv ca pentru utilajele de intervenții accesul în anumite zone să nu fie condiționat de obținerea permisului LT, atunci când sunt necesare lucrări de urgență pe domeniul public.
Propunerea a fost inclusă în proiectul de regulament care ar urma să fie supus dezbaterii consilierii locali în ședința de săptămâna viitoare.
Noul regulament este mai strict în ceea ce privește folosirea acestor permise, mai ales că unii constructori încercau să fenteze regulile. Astfel, o contravenție conform noului regulament va fi și folosirea de către un transportator a unui permis LT eliberat pentru un anumit beneficiar pentru a ajunge pe șantierul altui beneficiar. Prevederea a fost introdusă după scandalul de anul trecut de pe șantierul American Dream, când utilajele au ajuns în zona de lucrări cu permise de liberă trecere eliberate de fapt pentru alte construcții din apropiere. Astfel, cei care vor fi depistați cu permise „de împrumut” de la vecini vor fi sancționați cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei. În plus, societatea de transport nu va mai putea obține un alt permis de liberă trecere în municipiul Brașov timp de șase luni, astfel că nu își va mai putea practica desfășura activitatea în oraș.
Ce limite de tonaj vor fi impuse
Principalele modificări aduse la acest regulament vizează reglementarea zonelor de interdicție pentru traficul greu și prevederea unor limite maxime de tonaj în anumite zone pentru „liberă trecere”. De exemplu, pe străzile din Șchei se poate obține permis LT doar pentru autovehicule de până în 16 tone, iar pe drumul de Poiană și în Poiana Brașov pentru maximum 26 tone, excepție făcând transportul în comun și autocarele. În restul orașului, permisele de liberă trecere se pot acorda pentru autovehicule cu masa totală de maximum 42 de tone. „Pentru autovehiculele și utilajele necesare executării unor lucrări de construcții, permisele LT se vor elibera numai în baza emiterii autorizației de construire și a anunțului privind începerea lucrării. De asemenea, permisul LT este valabil doar în original, nu se acceptă copii”, a explicat viceprimarul.
Noi reguli pentru „libera trecere” a mașinilor de mare tonaj pe străzile Brașovului