De la sfârșitul săptămânii trecute, furnizorul de gaze naturale a început o lucrare ce vizează modernizarea rețelei de pe B-dul 15 Noiembrie. Dacă în toamnă s-a lucrat pe partea stângă a străzii, acum se lucrează pe partea dreaptă, compania de gaze urmând să introducă o nouă conductă pe întreg tronsonul cuprins între teatru și intersecției cu strada N.D. Cocea. Se va lucra doar pe prima bandă, pe troansoane de câteva sute de metri, astfel ca traficul să nu fie afectat foarte tare.
Reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că furnizorul are valabilă autorizația de construire pentru modernizarea rețelei de pe acest bulevard până în luna august însă intenționează să finalizeze mai repede proiectul, deorece planul de investiții pe acest an include și înlocuirea vechii rețele de pe strada Castanilor.
Un comentariu
” Se va lucra doar pe prima bandă, pe troansoane de câteva sute de metri, astfel ca traficul să nu fie afectat foarte tare”doar ca se blocheaza 2 benzi cel putin, pe prima se gaureste, pe a 2a stau utilajele, etc