Ministerul Transporturilor a acordat anul trecut subvenții totale de peste 1,33 miliarde lei companiilor feroviare de transport de călători, dintre care peste un miliard de lei au ajuns la CFR Călători și un total de peste 200 milioane lei au primit cele mai mari două companii private – Regiotrans și Transferoviar Călători, arate datele transmise de către minister. Pachetele de compensaţii sunt acordate de stat companiilor pentru ca acestea să opereze pe rute care, în condiţii normale, nu ar fi profitabile din cauza costurilor mari de operare neacoperite de veniturile din bilete. Un lucru mai puțin cunoscut de publicul larg este că la companiile private, subvențiile acordate sunt mult mai mari decât veniturile obținute de acestea din vânzarea de bilete.
Cea mai mare sumă a fost plătită societății naționale CFR Călători – 1,092 miliarde de lei, în timp ce Regiotrans a primit 126,001 milioane de lei. Transferoviar Călători a primit 70,913 milioane de lei. Interesant e că și o alștă companie brașoveană – Regio Călători, cea care a preluat spre finalul anului trecut în operare toate rutele asigurate de Regiotrans, a obținut subvenții de 6,869 milioane de lei. Regiotrans nu mai operează transport feroviar de călători, după ce a fost trimisă în judecată pentru evaziune, alături de proprietarii săi, Iorgu Ganea și defunctul Costel Comana.
La companiile private subvențiile sunt mult mai mari decât veniturile obținute de acestea din vânzarea de bilete. De exenplu, anul trecut Transferoviar a obținut venituri de 24 milioane de lei din vânzarea de bilete, iar subvenția a fost de aproape trei ori mai mare. Cealalta mare companie privată, Regio Călători a primit în 2016 subvenții totale care acopereau 85% din costurile totale cu prestațiile.
Nivelul compensațiilor a scăzut în ultimii ani, spre nemulțumirea companiilor de transport. De exemplu CFR primea în 2016 un total de 1,22 miliarde lei, din care 753 milioane au fost utilizați pentru trenuri Regio. Per total subvențiile au fost în 2014 de 1,53 miliarde lei, iar anul acesta vor fi cu peste 200 milioane lei sub acel nivel.