Cu ocazia semnării acordului de asistență tehnică dintre Primăria Brașov și Banca Mondială, unul dintre subiectele abordate a fost și cel al proiectului autostrăzii Brașov – Comarnic. Încă de anul trecut, oficialii Băncii şi-au arătat interesul de a sprijini construcţia acesteia, Guvernul solicitând acordarea de asistență tehnică atât pe partea de proiectare, cât și de licitare a autostrăzii.
Astfel, Tatiana Proskuryakova, directorul Băncii Mondiale pentru România și Ungaria a precizat că proiectul este în faza discuţiilor tehnice la nivelul instituţiei financiare și speră ca până la sfârşitul lunii iunie proiectul să fie aprobat de board-ul Băncii.
„Am primit de la Guvernul României solicitarea de a pregăti proiectul autostrăzii. În acest moment, suntem în discuții tehnice interne, se lucrează deja la conturarea proiectului în vederea aprobării de către boardul Băncii și vrem să fie definitivat până la finele lunii iunie”, a explicat Tatiana Proskuryakova. Oficialii băncii au mai precizat faptul că la disucțiile ce vizează acest proiect vor fi invitați să participe și reprezentanții Primăriei Brașov, fiindcă este necesară și implicare municipalităților pe raza cărora va trece acest obiectiv.
De asemenea, primarul George Scripcaru a subliniat faptul că este imperios necesar ca Brașovul să fie implicat în acest proiect de infrastructură astfel ca acesta să nu creeze de fapt o problemă în plus pentru municipiu, ci să rezolve problemele actuale de trafic. „Această autostradă este una ipotetică, de care își aduc aminte politicienii atunci când ajung pe Valea Prahovei și își dau seama că este o problemă atunci când rămân în trafic, dar subiectul este dat uitării după trei zile. Varianta inițială de proiect care ne-a fost prezentată și pentru care eu nu mi-am dat acordul prevede descărcarea traficului din autostradă prin Cristian și apoi direct prin Bartolomeu. Este inacceptabil un astfel de proiect, deoarece noi am făcut eforturi să fie construită centura tocmai pentru a fluidiza traficul și a scoate mașinile de mare tonaj din oraș. Acea soluție trebuie completată, altfel decât era prezentată inițial, iar această autostradă trebuie să ocolească Cristianul, Ghimbavul, să ducă altfel traficul, astfel încât să nu afecteze nici localitățile vecine și nici Brașovul și să integreze în centura Brașovului. Cred totuși că împreună cu Banca Mondială putem găsi o soluție ca această autostradă să plece de undeva și să ajungă altundeva, o soluție logică, nu ce a fost propus, fiindcă municipiul Brașov trebuie să fie principalul beneficiar, de aceea îi și spune Autostrada Comarnic – Brașov și nu autostrada Comarnic – Dumbrăvița sau Hălchiu”, a punctat primarul Brașovului.
Ce se întâmplă cu capătul de autostradă deja licitat?
În schimb, în 3 octombrie 2017, conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat cu asocierea formată din SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL contractul pentru proiectarea şi execuţia capătului de autostradă dintre Râşnov-Cristian. Valoarea contractului este de 118.019.701 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 24 luni, din care proiectare – 6 luni, iar execuţia propriu-zisă – 18 luni. Tocmai din cauza faptului că au existat controverse pe tema traseului, proiectul a bătut pasul pe loc. „Acest capăt de autostradă, Râşnov –Cristian nu reprezenta o soluţie, aşa cum era proiectat iniţial. Cred că după ce va fi stabilită soluţia tehnică, Braşovul trebuie consultat”, a spus Scripcaru.