Lansată încă din luna septembrie a anului trecut, procedura de licitație în vederea realizării lucrărilor necesare pentru îmbunătățirea performanței la incendiu a Spitalului Județean a fost definitivată abia la începutul acestei luni, după trei încercări. Astfel, contractul a fost atribuit firmei Rom Liant Construct din Baia Mare, care a fost singurul ofertant la cea de-a treia procedurp de licitație și care se ocupă de altfel și de lucrările de modernizare a Corpului B al unității sanitare.
Noile lucrări sunt suplimentare celor ce se desfășoară în prezent la spital și vizează atât realizarea unei scări de evacuare exterioară, care să preia două fluxuri de evacuare cu targa, cât și modificarea sistemului de hidranți exteriori, condiții obligatorii impuse de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Valoarea contractului fusese estimată la suma de 1,66 milioane de lei cu tot cu TVA, iar adjudecarea s-a făcut la un preț ceva mai mic, respectiv de 1,64 milioane de lei. Execuția acestor lucrări este estimată să dureze 6 luni și sunt necesare conform raportului de expertiză tehnică P.S.I. întocmit de expertul tehnic siguranță la foc. De asemenea, printre amenajările care vor fi efectuate se mai numără și închiderea unor goluri de fațadă la învecinarea cu blocul operator; realizarea unui perete antifoc între recepție și blocul operator, dar și sisteme de presurizare la corpul A – acolo unde culoarele nu beneficiază de iluminat natural, respectiv posibilitatea evacuării naturale a fumului către exterior și, corelat cu acestea, instalarea de sisteme de autoînchidere la ușile existente.