În a treia zi de Paști, 22 de copii îngrijiți în Complexul de Servicii Măgura Codlea s-au bucurat să vadă pentru prima dată în viața lor un film 3D, la Cinema One, prin bunăvoința reprezentanților dezvoltatorului imobiliar Alphaville. Pentru cei mai mulți dintre ei a fost o premieră să calce pragul unei săli de cinema.
Cei 22 de copii au vârste cuprinse între 5 și 16 ani și s-au bucurat de experința unui film 3D într-o sală adevărată de cinema, pentru prima dată în viața lor. Cei 22 de copii au vizionat filmul animat „Albinuța Maya“, iar ochelarii 3D le-au fost puși la dispoziție în mod gratuit, de către Cinema One.
„Sunt copii care n-au fost niciodată la cinema, care au văzut desene doar la televizor pentru prima dată doar la noi în centru. Soarta a fost mai vitregă cu ei, iar faptul că astăzi au avut ocazia să intre într-o sală de cinema, să vadă un film cu ochelari 3D, a fost într-adevăr o premieră pentru ei. Mai mult, faptul ca s-au jucat la locul de joacă de la Coresi a fost un alt lucru extraordinar, pentru că noi avem câteva parcuri în zonă, dar nu sunt la fel de bine dotate. Mulțumim echipei Alphaville pentru acest gest uman pe care l-a făcut pentru copiii din centrul nostru“, a declarat Mirela Lăcătușu, director al Complexului de Servicii Măgura Codlea.
„A fost foarte frumos. Nu am mai văzut până acum un film pe un ecarn atât de mare. Este prima dată în viața mea când vin la Cinema și am fost impreisonată“, ne-a mărturisit Denis, o fată de 16 ani.
„Eu m-am uitat până acum la desene doar la televizor. A fost foarte frumoas, nu m-am speriat deloc, ba chiar m-am bucurat să urmăresc aventurile albinuței Maya“, a spus o altă fetiță de 10 ani.
Cei 22 de copii au primit și vouchere pentru a-și cumpăra popcorn și au avut ocazia să se joace în locul special amenajat din mall.
„Am vrut să le oferim copiilor o experiență inedită, dincolo de produse sau obiecte. Este Paștele și pe buzele tuturor copiilor ar trebui să fie zâmbete, nu tristețe. Știm că soarta lor nu este una ușoară și știm și că un astfel de gest le bucură sufletele“, a declarat Dragoș Selagea, CEO Alphaville.
Despre Alphaville
Alphaville este un brand care, an de an, a dovedit că este consecvent în misiunea și valorile sale. În acest sens, și de această dată, cu prilejul sărbătorilor, este alături de copiii din centrele de plasament. Alphaville a dezvoltat proiecte imobiliare în starda Vasile Alecsandri și strada Carpaților. De curând, Alphaville a început construcția unui nou ansamblu rezidențial marca Alphaville, Alphaville Arena, care va fi ridicat pe terenul fostei fabrici Fartec, în apropiere de Stadionul Tineretului, se va întinde pe 9.500 de metri pătrați și va cuprinde 3 blocuri a câte 11 etaje, cu subsol și parter.