Economic, Stiri Brasov

Nemții de la Sennheiser investesc 10 milioane de euro la Ghimbav și caută 100 de angajați pentru a demara producția în vară

DCIM100MEDIADJI_0011.JPG

Producătorul german Sennheiser de căşti, microfoane şi sisteme de transmisie wireless va construi în cadrul Industrial Park Braşov o fabrică de electronice, aceasta fiind cea de-a patra unitate deţinută de companie la nivel global, după cele din Germania, Irlanda şi Statele Unite ale Americii.

Potrivit unor surse apropiate companiei germane, fabrica va avea aproximativ 100 de angajați, producția va demara în vară, iar investiția inițială va fi de aproximativ 10 milioane de euro.

„Odată ce noua fabrică va fi gata, fabricarea anumitor produse în China va fi abandonată”, relatează sursele citate.

Noua locaţie permite Sennheiser să reacţioneze mai rapid la tendinţele şi la cererea din Europa Centrală, căile de livrare – fiind mai scurte – ar trebui să garanteze vânzări mai bune.

„Reacţia lui Sennheiser la tendinţa tehnologiei Bluetooth şi la cerinţele consumatorilor mai tineri a venit relativ târziu. Cu toate acestea, multe dintre aceste produse fac parte acum din portofoliul companiei”, mai arată sursele.

„În prezent, majoritatea posturilor de manageri şi ingineri au fost ocupate, în scurt timp vom începe şi procesul de recrutare pentru posturile de producţie”, au declarat reprezentanţii companiei Sennheiser.

Mutarea face parte din strategia companiei de a se consolida pe termen lung ca o afacere de familie independentă. După finalizarea construcţiei, programată anul acesta, fabrica din Braşov se va concentra iniţial pe producţia de electronice destinate publicului larg.

„De mai mulţi ani, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) este regiunea care ne-a adus cele mai mari creşteri. Cu noua fabrică din România, avem o a treia bază de producţie europeană şi, în acelaşi timp, ne extindem reţeaua de distribuţie din Europa. Aceste acţiuni ne oferă un mai bun control asupra volumelor de producţie, dar şi capacitatea de a fi mai flexibili în a adapta produsele noastre la cerinţe de piaţă dinamice”, a declarat Dr. Andreas Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser.

În calitate de centru industrial şi universitar, oraşul transilvănean Braşov oferă companiei Sennheiser un excelent mediu de afaceri pentru noua fabrică. „Unul dintre principalele motive pentru care am ales Braşovul este infrastructura, apoi conexiunea foarte bună cu zona economică europeană”, a declarat Daniel Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser.

În timp ce fabrica din Tullamore, Irlanda, produce în special monitoare de studio şi traductoare acustice, la sediul central din Wedemark producţia este concentrată în special pe produse premium şi profesionale, inclusiv microfoane wireless. Microfoanele pentru pieţele americane şi asiatice sunt produse la fabrica din Albuquerque, Statele Unite ale Americii.

„Suntem încântaţi să primim în curând compania Sennheiser în comunitatea dinamică a organizaţiilor internaţionale din Braşov”, a declarat Călin Costan, proprietarul grupului de firme ICCO (Industrial Park Braşov). „Afacerea de familie Sennheiser este recunoscută la nivel mondial atât pentru inovaţiile sale, cât şi pentru crearea unor produse de cea mai înaltă calitate”.

Andreas Sennheiser a precizat că pentru a îmbunătăţi schimbul de experienţă, intenţionează să intensifice relaţiile dintre cele patru fabrici Sennheiser.

În total, Sennheiser lucrează cu 20 de subsidiare de vânzări şi parteneri comerciali în peste 50 de ţări din întreaga lume. Cinci centre de inovaţie folosesc cercetări şi procese de dezvoltare pentru a îmbunătăţi puterea inovativă a specialiştilor audio.

Fondată în 1945, Sennheiser continuă să fie o afacere de familie şi este astăzi unul dintre cei mai importanţi producători globali de căşti, microfoane şi sisteme de transmisie wireless. Cu peste 20 de subsidiare de vânzări şi parteneri de distribuţie cu tradiţie, compania este prezentă în peste 50 de ţări şi deţine fabrici în Germania, Irlanda şi Statele Unite ale Americii. Sennheiser are aproximativ 2800 de angajaţi .

Din 2013, Sennheiser este condusă de Daniel Sennheiser şi Dr. Andreas Sennheiser, membrii celei de-a treia generaţie a familiei care a fondat compania. În 2016, Grupul Sennheiser a avut vânzări totale de 658,4 milioane de euro.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

9 Comentarii

  1. Frincu Mariana

    Buna ziua,
    Sunt interesata de un loc de munca in productie la compania Sennheiser,unde pot trimite un cv?
    multumesc

  2. Radianu Simona

    Unde pot si eu sa aplic pentru un post de operator productie la firma Sennheiser.Sunt interesata

  3. Radianu Simona

    Buna ziua asi dori sa trimit si eu un Cv pentru un post operator productie la compania Sennheisen,unde pot trimite Cv .Va multumesc.

  4. Lupu marius

    Buna seara. Unde as putea lasa un cv..
    Sunt interesat pentru un loc de munca in cadrul companiei Sennheiser. Post de operator, manipulant , rainer… Multumesc astept un raspuns.

  5. Unde se depun CV pentru firma SENNHEISEN

    • Sint interesat pentru un loc de munca in cadrul companiei Sennheiser Post de operator productie sau manipulant unde pot trimite un CV

  6. Andres Liliana

    Sunt interesata pentru un loc nou de munk.la firma dumneavoastră Sennheiser ca montator s-au operator productie

  7. Andres Liliana

    Sunt interesata de un post operator productie s-au ansamblare ,montator la firma Sennheiser

  8. Florea Gabriela

    Bună ziua! Sunt interesată de un loc de muncă la firma Sennheiser!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*