Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, brașovenii pot bea cafea plătind în versuri în cadrul campaniei-manifest „Plătește cu o poezie”. Aceasta a fost inițiată de compania Julius Meinl și a ajuns la cea de-a șasea ediție.
Toți cei care aleg să participe la această campanie pot folosi versurile ca monedă de schimb pentru a primi o cafea sau un ceai Julius Meinl, la alegere, din partea casei.
„În acest an, ne-am lansat o nouă provocare: să dovedim că poezia este sufletul muzicii. Poezia poate fi considerată inaccesibilă, mai greu de abordat, însă muzica are un limbaj universal și abilitatea de a atrage oamenii către poezie în moduri neașteptate”, a declarat Mădălina Sultan, Marketing Manager Julius Meinl.
Din Brașov s-au înscris în această campanie nouă cafenele – cele patru locații ale Vanilla Coffee – de la Unirea Shopping Center, Coresi Shopping Resort, Magnolia și Carrefour, Festival ’39, Art Cafe de la Eliana Mall, Addagio (15 Noiembrie 78), J’Adore Bistro (15 Noiembrie nr. 47) și Bar Sculărie din Răcădău. În Râșnov două locații s-au înscris în campanie, Cofetăria Radsor și Promenada Sisi, iar din Bran s-a înscris Cafeneaua Burg. În Făgăraș campania e activă în localul Olt Intim.