Constructorul care se ocupă de proiectul de modernizare a DN 73 (Brașov – Pitești) a obținut toate avizele necesare în vederea redeschiderii șantierului de pe această șosea. După cum ne-au declarat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, acesta are aprobarea ca începând din 15 martie, respectiv de joi, să se apuce de treabă, prima zonă care ar urma să intre în lucru fiind tronsonul de la intrarea în comuna Cristian, respectiv în continuarea segmentului care a fost în șantier anul trecut. Pe perioada derulării lucrărilor ar urma să fie instalate din nou semafoare, urmând să se lucreze pe câte o bandă pe sens. Apoi, se va continua pe tronsoane (de maximum 500 de metri) spre ieșirea din județ.
Totodată, ținând cont că întrega șosea a fost predată constructorului care trebuie să se ocupe de administrarea ei, drumarii brașoveni i-au cerut acestuia să intervină în regim de urgență pentru reparația gropilor dintre Râșnov și Bran până când se va ajunge cu lucrările de modernizare pe acest sector, astfel ca să se circule în condiții optime de siguranță în trafic. Valoarea proiectului de modernizare a întregii șosele, care are 103,25 km este de 275 de milioane de lei, o parte de 85% fiind finanțată din bani europeni prin FEDR. Ultimul termen vehiculat de constructor pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2019, însă și acesta ar putea fi modificat ținând cont că pentru aproximativ 12 km (dintr-un total de 38 de km de pe raza județului Brașov), de pe diferite tronsoane, nu există încă autorizația de construire, deoarece nu s-a finalizat partea de expropriere.