Schaeffler România, subsidiara locală a grupului german Schaeffler, și-a prognozat pentru acest an un program de investiţii de 39 milioane de euro, care prevede, printre altele, şi construirea a două noi clădiri, una de logistică şi una de cercetare-dezvoltare, unde urmează să fie testate produsele companiei.
Având în vedere proiectele de investiţii pentru 2018, Schaeffler România va mări echipa actuală de angajaţi, având în plan să depăşească nivelul de 4.500 de oameni în cursul acestui an. Centrul de inginerie Schaeffler România, inaugurat în anul 2012 la Braşov, a ajuns la începutul acestui an la 200 de angajaţi, compania având în vedere pentru perioada următoare dezvoltarea centrului, atât ca număr de persoane, cât şi din punctul de vedere al complexităţii proiectelor desfăşurate.
’„În 2017 au fost planificate pentru anul în curs investiţii în valoare de 39 de milioane de euro, în care sunt prevăzute şi cele două noi hale, de logistică şi de cercetare-dezvoltare. Continuând direcţia de evoluţie, noi planuri sunt în lucru privind dezvoltarea companiei pe termen mediu şi lung. Investiţia continuă a grupului Schaeffler în locaţia din România este un vot de încredere acordat echipei şi o recunoaştere a performanţelor susţinute ale companiei din Braşov’’, au declarat oficialii companiei Schaeffler România.
Fabrica Schaeffler din România este una dintre cele mai mari investiţii în capacităţi de producţie ale grupului german, investiţiile depăşind în cei 14 ani de activitate a companiei pragul de 500 de milioane de euro.
Compania produce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 km de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni pentru diferite aplicaţii industriale. Activitatea companiei este direcţionată pe două sectoare principale – industrie şi automotive, iar clienţii sunt principalii producători din domeniul energiei eoliene, dar şi marii constructori din industria auto. Atât gama produselor, cât şi divizia de inginerie sunt în continuă dezvoltare, potrivit oficialilor companiei.
Aceştia au mai spus că Schaeffler România, în acord cu grupul Schaeffler, se va concentra pe viitor asupra sistemelor de transmisie ecologice, mobilităţii urbane şi interurbane, precum şi asupra optimizării lanţului energetic. Fabrica de la Braşov livrează piese pentru toţi marii producători din industria auto şi din domeniul energiei eoliene.
Compania Schaeffler România a realizat anul trecut o creştere de peste 10% a afacerilor, la aproximativ 1,97 miliarde de lei (425,5 milioane de euro). În 2016, Schaeffler România a avut o cifră de afaceri de peste 1,79 miliarde lei (399,6 milioane euro), un profit net de 70,5 milioane lei (15,7 milioane euro) şi un număr mediu de 4.194 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice. Compania Schaeffler România a fost înfiinţată în anul 2002, fiind una dintre cele mai mari investiţii în capacităţi de producţie ale grupului german Schaeffler şi produce la Cristian componente pentru industria automobilistică şi constructoare de maşini şi pentru industria eoliană. Iniţial, investiţia de la Cristian, judeţul Braşov, prevedea realizarea unei fabrici cu trei hale de producţie şi o suprafaţă totală de 55.000 mp. În prezent, după o investiţie de peste 500 milioane de euro, fabrica ocupă o suprafaţă totală de 42,5 hectare, din care pe aproximativ 100.000 de metri pătraţi sunt construite 6 hale de producţie, conform informaţiilor de pe site-ul companiei.