Pe 23 ianuarie, Primăria Brașov a lansat o licitație publică în vederea concesionării serviciului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Termenul de depunere a ofertelor a fost data de 2 martie, însă nici o firmă nu și-a depus oferta, chiar dacă valoarea estimată a contractului era de 13,5 milioane de lei cu tot cu TVA. Firma câștigătoare ar fi urmat să asigure acest serviciu pe o perioadă de 5 ani, iar din această activitate și Primăria ar urma să aibă un câștig, respectiv să încaseze lunar o redevență de 10% din încasările firmei, respectiv taxa pe care o vor plăti șoferii pentru ridicarea mașinii). Conform cerinețelor din caietul de sarcini, această redevență nu ar putea fi însă mai mică de 22.500 de lei.
Acest lucru probabi i-a descurajat pe potențialii ofertanți, ținând cont că în conformitate cu Regulamentul de ridicări auto, procedura este destul de complicată și practic nu se vor putea lua mașinile de pe străzi la foc continuu. Întreaga activitate depinde de promptitudinea agenților de Poliție care trebuie să constate contravențiile și abia apoi să solicite intervenția utilajului de ridicări. Dacă serviciul de ridicări ar fi funcțional, cei care parchează în alte locuri decât cele special amenajate ar trebui să scoată din buzunar minimum 500 de lei, de exemplu taxa de ridicare pentru un autoturism fiind stabilită la suma de 300 de lei, la care se mai adaugă și tariful zilnic de depozitare, care este de 50 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că întreaga procedură de licitație va fi reluată. Totuși, în alte orașe „legea ridicărilor” a început să se aplice și tocmai pentru a nu depinde de firme private, unele municipalități au decis să își înființeze propriile servicii de ridicări auto.
Cum se va desfășura activitatea de ridicare
În conformitate cu prevederile Regulamentului de ridicări, pentru ca o mașină să poată fi ridicată este necesar, în primul rând, ca agentul rutier să constate că respectiva mașina este parcată neregulamentar. Acest lucru este dovedit prin efectuarea unui set de fotografii din care să rezulte acest lucru. La cinci minute de la constatarea contravenției agentul mai face un set de fotografii, în ambele cazuri pe poze aparând și data și ora la care acestea au fost efetuate, iar după aceea solicită intervenția utilajului de ridicări auto. Dacă până la sosirea utilajului, proprietarul ajunge la mașină, plătește doar amenda contravențională pentru staționare neregulamentară. Dacă utilajul a ajuns deja, dar mașina nu a fost încă ridicată, contravenientul va plăti doar deplasarea de ridicare. În schimb, dacă mașina ajunge deja pe rampa utilajului de ridicare, contravenientul este obligat să plătească și taxa de ridicare, în conformitate cu prevederile prezentului proiect. De asemenea, după punerea pe rampă se face un nou set de poze de către operatorul ridicării, pentru a se vedea starea în care a fost ridicată mașina. Echipajul de Poliție pleacă de la fața locului abia după ce mașina parcată neregulamentar este pusă pe platformă, iar utilajul de ridicări pleacă spre depozit.
Acest Regulament a fost conturat după ce în luna decembrie 2016 Guvernul a emis o hotărâre în completare la Codul Rutier cu privire la prestarea acestei activități, care fusese declarată neconstituțională.