Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează patru percheziții la sediul social și punctul de lucru al unei societăți comerciale specializată în activități comerciale de prelucrare, conservare și desfacere a produselor din carne, precum și la domiciliul reprezentanților acestei societăți.
Veniturile măcelăriei, ținute la secret
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de către administratorii societății, un bărbat și o femeie, din județul Brașov, a infracțiunii de evaziune fiscală, constând în omisiunea de a evidenția în contabilitate veniturile obținute din activitatea desfășurată prin intermediul unei măcelării și al unui magazin de desfacere produse din carne, situate în municipiul Brașov. De asemenea, aceștia ar fi evidențiat în contabilitate și în alte documente legale, cheltuieli ce nu au la bază operațiuni economice reale.
În conformitate cu precizările polițiștilor brașoveni, administratorii nu ar fi depus niciun fel de declaraţii fiscale, raportări sau bilanţuri contabile în baza cărora să se stabilească obligaţiile de plată către bugetul statului, existând indicii că pentru contribuabil nu s-a organizat contabilitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare, deși societatea a avut activitate comercială. Prejudiciul în cauză urmează a fi stabilit de către specialiștii antifraudă.