Inspectoratul Județean de Poliție a accesat fonduri europene pentru a dota Biroul de Investigații Criminale Economice cu echipamente IT de ultimă generație care să îi ajute pe polițiști să ancheteze cu mai multă ușurință fraudele din domeniul IT.
Cu 131.848 euro, IPJ Brașov va fi dotat cu echipamente tehnice și software-ului destinate recuperării și analizei datelor și a altor probe aflate pe sisteme informatice, medii de stocare și dispozitive mobile. Mai mult, doi polițiști vor parcurge un instructaj în Germania pentru a se familiariza cu folosirea noilor echipamente.
Cererea de finanțare a fost depusă de IPJ Brașov în 2017 în cadrul Programului HERCULE III 2014-2020 – Technical Assistance derulat de catre OLAF – Comisia Europeană, care s-a concretizat în încheierea unui contract de finanțare în luna decembrie 2017.
Proiectul ,,Fraud Investigation in Brasov County with digital forensic and software” va ajuta la dotarea Serviciului Criminalistic cu echipamentele necesare derulării de expertize și constatări criminalistice în domeniul IT, în dosarele penale instrumentate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Proiectul se va derula pe o perioada de 18 luni. (2018-2019), iar activitățile proiectului constau în:
– achiziția echipamentelor și software-urilor necesare derulării activităților susmenționate (inclusiv asigurarea mentenanței acestora si consumabilelor aferente)
– pregătirea a doi polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, care vor derula activități cu aceste echipamente ( instructaj în Germania ) în urma căruia se va obține o certificare recunoscută internațional pe tehnologia ,,digital forensic,,.
– dotarea cu mobilier a laboratorului, necesară derulării în condiții optime a activității.
Rezultatele așteptate după implementarea proiectului constau în :
- Operaționalizarea în cadrul Serviciului Criminalistic a unui laborator criminalistic destinat efectuării de expertize și constatări criminalistice în domeniul IT, prin analiza datelor aflate pe sisteme informatice, medii de stocare și dispozitive mobile;
- Calificarea personalului de specialitate pentru efectuarea expertizelor și constatărilor criminalistice în domeniul IT;
- Reducerea duratei de soluționare a cauzelor penale aflate în instrumentarea SICE;
- Creșterea procentului de recuperare a prejudiciului adus bugetului de stat prin identificarea bunurilor persoanelor implicate, existând șansa dispunerii în timp util a unor măsuri asigurătorii și, în final, a recuperării prejudiciilor;
- Creșterea gradului de identificare a autorilor de infracțiuni de natură economic-financiară și corupție prin coroborarea unor elemente de fapt cu persoane care fac obiectul altor dosare aflate în lucru.
Sursa: Comunicat de presă