1.887.431 de treceri prin turnichete de la începutul sezonului și până în prezent. Este recordul înregistrat la transportul pe cablu din Poiana Brașov, având în vedere starea foarte bună a pârtiilor, anunță purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. Mai mult, din estimările administratorilor domeniului schiabil din Poiana Brașov, în acest an se va depăşi numărul de 2 milioane de treceri, după ce în sezonul 2016-2017 au fost peste 2,1 milioane.
În ultimul week-end au fost 90.651 de treceri prin turnichete. Ziua cu cele mai multe treceri a fost sâmbătă, când au fost 31.776 de treceri. În acest moment se schiază în condiţii bune pe întreg domeniul schiabil, toate pârtiile fiind deschise, cu excepţia câtorva secţiuni închise din cauza lipsei zăpezii. Stratul de zăpadă pe pârtii este de 90-110 de cm.
„Vă rugăm să respectaţi semnificaţia indicatoarelor „ZONĂ ÎNCHISĂ” şi să nu vă aventuraţi pe zonele semnalizate, deoarece riscul de accidentare este unul considerabil. Astăzi sunt funcţionale următoarele instalaţii pe cablu: telecabinele Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului, teleschiurile Bradul şi Stadion si covorul rulant de pe pârtia Bradul“, ne sfătuiesc administratorii domeniului schiabil din Poiana Brașov.
Starea vremii este excelentă, cu cerul parţial senin. În această dimineaţă, la ora 9.00, temperatura era de -5°C în masivul Postăvarul, iar acum a mai urcat câteva grade.. Pentru date actualizate permanent referitoare la starea pârtiilor puteți consulta informațiile de pe portalul Primăriei Brașov, http://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/ cu precizarea că, în cazul în care nu sunt modificări în teren, data nu se actualizează.
Restricţii pârtia Subteleferic, precizări de la Serviciul Salvamont https://www.facebook.com/Salvamont-Poiana-Brasov-1727037440920573/
Având în vedere că în perioada 05-09 Martie pe pârtia Subteleferic se vor desfăşura Campionatele Naţionale de Schi pentru Seniori, Serviciul Salvamont anunță restricții pentru practicanții sporturilor de iarnă. În aceste condiţii pârtia Subteleferic este complet restricţionată accesului turiştilor. Ieşirea din pârtia Sulinar se poate face atât către pârtia Bradul pe varianta clasică, cât şi către staţia inferioară de telegondolă prin Zidul Mic şi porţiunea inferioară a Drumului Roşu. Ieşirea din partia Drumul Roşu spre telegondola se poate face atât pe varianta 3D cu ieşire în Drumul Albastru, cât şi pe varianta 3E. Turiștii sunt rugați să manifeste înţelegere, să schieze cu prudenţă în aceste zone şi să nu intre în culoarul delimitat pentru concurs.
Reportare puncte ski pass
Deţinătorii de ski pass-uri sunt atenționați că punctele pot fi utilizate doar în acest sezon de iarnă şi nu se vor putea reporta pentru sezonul 2018-2019. Totodată, contravaloarea garanţiei ski pass-urilor poate fi recuperată de la casieriile operatorului de transport pe cablu sau de la automatele instalate în acest scop.
Sursa: Comunicat de presă