Serviciul Public Judeţean Salvamont (SPJS) Braşov a funcționat până acum ca serviciu cu personalitate juridică, însă conducerea Consiliului Județean Brașov a decis să reorganizeze activitatea acestuia și să îl transforme în compartiment în cadrul aparatului de specialitate al forului județean. Principala schimbare este că dispar posturile de conducere, ținând cont că de partea birocratică a salvamontiștilor va răspunde aparatul propriu al CJ Brașov. Practic, odată cu această schimbare vor fi desfiinţate trei posturi: cel de director, ocupat de Ciprian Pais, cel de contabil şef, ocupat de Nicolae Petruşca, precum şi un post de inspector, deținut de Mariana Ciocan. Noul compartiment Salvamont va avea 11 posturi de salvatori montani, respectiv câte erau prevăzute şi în vechea organigramă a serviciului. Se va face practic un trasnfer scriptic, iar salvamontiștii vor rămâne pe aceleași poziții și cu aceleași salarii.
„Acest serviciu avea o structură stufoasă. Nu cred că aveau încărcătură suficientă pentru această activitate administrativă. Eu lucrez cu ei de peste un an şi jumătate, le-am cerut zilnic rapoarte, pentru a vedea ce activităţi desfăşoară. În cadrul Consiliului Judeţean avem angajaţi care se ocupă de resursa umană şi de contabilitate şi considerăm că integrarea Salvamontului în structura Consiliului Judeţean Braşov va permite chiar o suplimentare a numărului de posturilor de salvamontişti. Ceea ce avem noi ca sarcină este de a coordona şi de a avea o imagine reală a ceea ce se întâmplă pe fiecare traseu montan din judeţ. Îmi doresc ca în aceeaşi măsură să fie tratat fiecare masiv, nu doar unele, pentru că toate sunt în coordonarea şi responsabilitatea noastră. Trebuie să existe o eficienţă şi o gândire integrată în tot ceea ce înseamnă activitatea de salvamont în judeţul Braşov”, a explicat președintele CJ Brașov, Adrian Veştea.