Consilierii județeni ar urma să aprobe în ședința de astăzi contractarea unui împrumut de 200 de milioane de lei, bani ce ar urma să fie folosiți atât pentru continuarea prioiectului aeroportului, cât și pentru cofinanțarea modernizării unor drumuri județene pentru care s-au obținut bani europeni. În conformitate cu proiectul care va fi dezbătut de aleșii județeni, împrumutul va fi rambursat în 12 ani, iar perioada de grație va fi de 3 ani.
Decizia de a contracta acest împrumut a fost luată la începutul acestui an ca urmare a unei analize financiare a bugetului județului și ținând cont că în 2018 bugetul este mai mic cu 90 de milioane de lei față de anul trecut. „Din totalul de 200 de milioane de lei dorim să alocăm 45 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării și a cheltuielilor neeligibile a proiectelor contractate sau în curs de contractare prin Programul Operațional Regional, iar restul de 155 de milioane de lei să le alocăm pentru proiectul aeroportului. Încă de anul trecut am achitat o parte din creditele care nu aveau condiții avantajoase pentru noi, am rambursat mai mult de 10 milioane de euro, astfel că ne încadrăm în limita legală în ceea ce privește datoria legală”, a precizat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea cu ocazia prezentării intenției contractării acestui împrumut.
În conformitate cu estimările făcute de Direcția Economică din cadrul CJ Brașov, costul pentru acest împrumut va fi de 53 de milioane de lei, iar gradul de îndatorare al județului va ajunge la 23%, sub limita de 30% prevăzută în Legea Finanțelor Locale, „păstrându-se astfel principiul de prudențialitate financiară”. Garantarea împrumutului ar urma să se facă din bugetul județului.
„Pe baza condițiilor de finanțare existente în ultimii 3 ani pe piața monetară, se poate afirma că este un moment bun de contractare a unei finanțări bancare reputația și puterea financiară a județului Brașov permițând obținerea unor costuri reduse pentru aceasta. De menționat și faptul că indicii de referință ai pieței monetare (ROBOR în special) au înregistrat minimele istorice în anul 2017, dar începând cu trimestrul IV al aceluiași an, trendul s-a inversat. Evoluția acestora va depinde, pe de o parte, de evoluția situației economice la nivel național, în contextul unei stabilități înregistrate pe plan internațional și pe de altă parte, de factorii externi, care își vor face simțite efectele și pe plan local”, se precizează în expunerea de motive care stă la baza proiectului de hotărâre privind contractarea acestui împrumut.