Anul acesta, colecția de specii a Zoo Brașov ar urma să se îmbogățească cu noi exemplare, în acest sens, fiind în curs de amenajare spațiile necesare găzduirii acestora. Deocamdată, lucrările sunt stagnate, ținând cont de vremea rece, însă odată cu încălzirea, vor începe atât lucrările de amenajare a viitorului planetariu, cât și cele pentru țarcurile care vor găzdui lemuri, noi specii de maimuțe, zebre, foci, pinguni, o serie de păsări exotice sau un panda roșu, după cum ne-a declarat directorul Zoo, Alin Pînzaru.
La începutul lui martie însă, ar urmă să ajungă în parcul zoologic trei noi specii de păsări răpitoare, respectiv un vultur de mare a lui Steller, un vultur american, dar și o bufniță polară. Vulturul de mare a lui Steller este cea mai mare acvilă de mare, păsările din această specie având o lungime de 85–112 cm, o greutate de până la 5–9 kg şi o anvergură a aripilor de până la 3 metri. Nici o grădină zoologică din țară nu are în prezent această specie. „Volierele pentru cele trei specii de răpitoare sunt amenajate, însă după ce vor ajunge la Brașov, le vom ține în carantină 30 de zile pentru a se adapta, și apoi vor fi expuse pentru public”, a explicat Alin Pînzaru.
În ceea ce privește celelalte specii care ar urma să ajungă la Brașov, Pînzaru a precizat că discuțiile cu alte parcuri zoologice au început de mai bine de un an, însă acestea vor fi aduse abia în momentul în care vor fi finalizate lucrările de amenajare. Doar în ceea ce privește aducerea unui panda roșu ar fi unele probleme. „Am discutat cu coordonatorul acestei specii și deocamdată nu sunt pui disponibili, dar vom încerca să aducem la Brașov un exemplar matur de la o altă grădină care deține mai multe exemplare”, a precizat directorul Zoo Brașov.
În prezent, pe cei 90.000 de mp de teren ai parcului zoologic sunt amenajate adăposturi, ţarcuri și puncte de observare pentru 145 de specii de animale pe care grădina le adăposteşte, aproximativ 664 de exemplare.