CFR Călători a anunțat anularea mai multor trenuri de călători din Sudul și Vestul țării, din cauza vremii nefavorabile. Potrivit CFR Călători, se încearcă facilitarea operațiunilor de intevenție cu utilajele care ajută la îndepărtarea gheții și zăpezii de pe liniile de cale ferată. Astfel, CFR Călători a decis reducerea numărul trenurilor, traficul de călători urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice. De altfel, au fost înființate și comandamente de iarnă la nivelul CFR Călători, pentru preîntâmpinarea neplăcerilor produse de vremea rea.
„Trenurile anulate sunt mai ales din zona de Sud-Vest, Craiova, Constanța. Un tren de călători care aparține unui oprator privat și a plecat din Gara de Nord spre Gara Brașov are o întârziere de 50 de minute, în rest nu sunt probleme pe relația Brașov“, a declarat Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR Călători.
CFR Călători anunță că pot apărea modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri. Călătorii sunt sfătuiți ca înainte de a pleca la drum să se informeze despre condițiile meteo și eventualele întârzieri ale garniturilor de tern.