Consiliul Județean Brașov va aloca și în acest an finanțări nerambursabile pentru susținerea unor evenimente culturale sau sportive organizate de diferite asociații non-guvernamentale sau alte instituții private.
Ca și anul trecut, suma alocată pentru finanțarea proiectelor culturale va fi de 1 milion de lei. Vicepreședintele CJ Brașov, Tóásó Imelda, a precizat că există două axe de finanțare pentru acest capitol, respectiv pentru proiecte cu un buget de peste 200.000 de lei și pentru proiecte cu un buget de până la 200.000 de lei. În primul caz, finanțarea nerambursabilă care va fi asigurată de CJ Brașov va fi de maximum 100.000 de lei. Un solicitant poate contracta însă cel mult un proiect pe această axă, care are o alocare bugetară de 400.000 de lei.
În cazul proiectelor cu un buget de până la 200.000 de lei, finanțarea nerambursabilă acordată este de maximum 50.000 de lei. Contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile va fi de minimum 20% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate. În acest caz, un solicitant poate contracta maximum două proiecte. Pentru această axă de finanțare sunt prevăzute în bugetul județean 600.000 de lei. În acest an, între criteriile de eligibilitate se regăsește și „relevanța proiectului pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1918”, pentru care se acordă până la 10 puncte din totalul de 100.
Aplicanții pot fi persoane juridice de drept public sau privat, fără scop patrimonial, care desfășoară activități culturale, ei având posibilitatea să acceseze maximum două proiecte.
În cazul proiectelor sportive, suma totală alocată de CJ Brașov pentru cofinanțări este de 1,3 milioane de lei. Astfel, 960.000 de lei vor fi alocați pentru proiecte ce vizează sporturi olimpice, 40.000 de lei pentru sporturi paralimpice și 300.000 de lei în vederea finanțării proiectelor destinate sportului pentru toți.
Ghidurile de finanțare a proiectelor culturale și a celor sportive au fost publicate astăzi pe site-ul Consiliului Județean Brașov www.judbrasov.ro, iar de vineri, 2 martie, vor fi organizate discuții pe marginea acestora cu instituțiile și organizațiile interesate.