Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că planul integrat de management privind calitatea aerului pentru Capitală, Iaşi şi Braşov este în dezbatere publică şi va fi aprobat la sfârşitul lunii mai de către consiliile judeţene.
„Am prezentat situaţia celor trei municipii din România, respectiv Capitala, municipiile Iaşi şi Braşov şi am prezentat domnului comisar că, în urma discuţiilor avute la Bruxelles, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale, cu primarul Capitalei (Gabriela Firea – n.r.), cu primarul Iaşiului şi al Braşovului şi am prezentat la zi planul integrat de management privind calitatea aerului. Tocmai a intrat pe calea cea bună, în sensul că este în dezbatere publică şi la sfârşitul lunii mai va fi aprobat de consiliile judeţene. După ce aceste planuri vor fi aprobate prin hotărârile consiliilor, imediat vom notifica Comisia Europeană, astfel încât să ne ţinem de punctajul pe care l-am făcut împreună”, a afirmat ministrul Gavrilescu, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la sediul ministerului, alături de comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmen Vella.
La rândul său, comisarul european pentru mediu, Karmen Vella, aflat pentru prima oară în vizită în România, a explicat că problema calităţii aerului îngrijorează toată Europa şi ea trebuie combătută.
Oficialul a mai precizat că un alt subiect abordat cu ministrul Graţiela Gavrilescu a fost biodiversitatea, anunţând că va purta zilele acestea discuţii cu Guvernul României şi cu unii edili si oraşelor mari din ţară.
„Am discutat biodiversitatea şi măsurile necesare pentru protejaea ei. România are nişte situri naturale excepţionale. Mediul natural este valoros nu doar pentru România, ci şi pentru Europa şi lumea întreagă. Am invitat autorităţile din România să se consulte cu Comisia Europeană în fiecare pas şi măsurile structurale în domeniu pe care le ia. Vom avea discuţii în continuare astăzi şi mâine, inclusiv cu Guvernul şi cu primari din oraşe româneşti mari. Vreau să văd cu ce probleme se confruntă şi cum putem să-i sprijinim”, a completat Karmen Vella.