O serie de noi proiecte imobiliare vor prinde contur în acest an la poalele Tâmpei. În vederea demarării lucrărilor sunt necesare însă o serie de avize, iar unul dintre cele mai importante este și cel al Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei (din care fac parte atât reprezentanți ai Poliției, cât și ai direcțiilor de specialitate ale Primăriei și companiilor de utilități).
Unul dintre cele mai mari complexe rezidențiale pentru care membrii comisiei și-au dat avizul în ceea ce privește partea de acces și circulație este construcția unui nou cartier de locuințe pe strada 13 Decembrie, de către compania Maurer Imobiliare. În noul cartier, amplasat vizavi de Coresi, se vor construi 780 de clouințe, o parte dintre blocuri fiind deja ridicate la roșu.
De asemenea, și pe strada Carpaților nr. 14, lângă complexul Cramele lui Decebal, ar urma să fie construit un bloc care va avea 4 etaje, dar și subsol, proiectul primind avizul Comisiei de Circulație. Un alt proiect rezidențial care a primit undă verde de la membrii acestei comisii este cel de construcție a unui bloc în trepte (cu 2, 4 și 8 etaje) pe strada Avram Iancu nr. 159 – 161.