Vechiul aparat de RMN al Spitalul Județean de Urgență din Brașov va fi înlocuit cu unul nou, de ultimă generație, cumpărat de Ministerul Sănătății prin-un împrumut de la Banca Monială. Totul face parte dintr-un proiect de investiții în valoare de 250 de milioane de euro, care vizează dotarea spitalelor din România cu aparatură nouă.
Potrivit vicepreședintelui Consilului Județean, Adrian Gabor, o echipă a CJ va merge mâine la Guvern pentru a semna contractul privind atribuirea unui nou RMN destinat secției de Radiologie Imagistică a Spitalului Județean de Urgență din Brașov.
Conform reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Brașov, actualul aparat de RMN al secției de Radiologie Imagistică este vechi din 2002, depășit fizic și moral. „În ultimii patru ani am solicitat Ministerului Sănătății să înlocuiască acest aparat de RMN. Suntem siguri că anul acesta aparatul va fi înlocuit cu unul nou, printr-un proiect de investiții derulat de Ministerul Sănătății, prin Banca Mondială”, a declarat Bogdan Rusu, directorul economic al Spitalului Județean de Urgență din Brașov.
Noul RMN va ajunge La Brașov în primele trei luni ale acestui an. „Mi-e foarte greu să spun că actualul aparat mai poate fi numit RMN. Următoarele două luni vor fi, însă, grele pentru Spitalul Județean pentru că după ce va fi demontat aparatul vechi și până când va fi adus cel nou, va urma o perioadă în care serviciile de imagistică vor fi externalizate către firmele private din Brașov, astfel încât pacienții brașoveni să poată avea acces în continuare la servicii de RMN decontate de Casa de Asigurări”, a declarat Florin Orțan, medic cardiolog la Spitalul Județean de Urgență și sentaor de Brașov.
Anul trecut, Spitalul Județean din Brașov a primit un CT, cumpărat prin co-finanțare și un angiograf de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene. Tot în acest an, la Spitalul Județean va fi implementat sistemul Picture Archiving and Communication System (PACS), o bază de date folosită în imagistica medicală, prin care imaginile electronice şi rapoartele sunt transmise digital. Acest lucru va însemna că aparatele de imagistică de la Brașov vor putea fi interconectate cu cele din toată lumea pentru cazurile în care vor fi solicitate păreri ale specialiștilor din străinătate.