Legea impunea comercianților și producătorilor care nu reușesc să vândă alimentele aflate la 3 zile înainte de expirare să le doneze asociațiilor umanitare sau primăriilor, pentru sprijinirea familiilor sărace, sau să le vândă întreprinderilor sociale la puțin peste 3% din prețul lor. Legea trebuia aplicată din 21 mai, dar Guvernul Tudose a decis, abia la sfârșitul lunii iunie, suspendarea acesteia, în condițiile în care normele de aplicare nu fuseseră oricum elaborate, iar Legea nu putea fi astfel aplicată.
Citiţi intreaga stire pe Profit.ro.