Primăria Brașov ar urma să încheie cu Banca Mondială un contract de asistență tehnică în vederea pregătirii proiectelor ce vor fi depuse pentru accesarea de finanțări nerambursabile, dar pentru a primi ajutor în atragerea de noi investitori. În ședința de Consiliu Local de ieri, reprezentanții biroului de la București al Băncii Mondiale le-au prezentat aleșilor locali oferta. Acesta ar urma să fie practic cel de-al doilea contract la nivel internațional pe care Banca Mondială îl încheie cu o municipalitate, experții Băncii fiind interesați de o colaborare cu Brașovul, ținând cont de creșterea economică pe care a avut-o în ultimii ani. „Una din principalele recomandări ale Băncii Mondiale este că România trebuie să acorde o mai mare atenție dezvoltării orașelor, o politică de dezvoltare urbană clară, care nu există la ora actuală, dar și un program de finanțare de la bugetul de stat destinat orașelor. România este probabil singura țară din Uniunea Europeană, unde Ministerul Dezvoltării nu are surse alocate direct pentru orașe. Noi suntem interesați să lucrăm la nivel local, că dacă stai să aștepți pomana de la centru nu ajungi niciunde, iar Brașovul a avut în ultima perioadă un ritm de creștere 9 – 10% pe an, mai mare decât al orașului Singapore în perioada de boom economic. E o creștere foarte mare. Trebuie văzut cum acest ritm poate fi menținut și cum performanța sectorului privat poate fi dublată de o performanță a sectorului public. Trebuie să găsim moduri în care Primăria Brașov poate fi mai performantă în absorbția de fonduri europene, în atragerea de investitori, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dar și în creșterea competitivității la nivel național, dar și internațional, pentru că a devenit un oraș cu o vocație internațională”, a explicat Marcel Ionescu Heroiu, reprezentantul Băncii Mondiale la București.
În perioada următoare, consilierii locali urmează să adopte acest contract de asistență tehnică. „Banca Mondială a mai fost partener al Brașovului și în elaborarea planului de mobilitate, și cred că este un vehicul bun, dincolo de capacitate, experiență, credibilitate. Ne-ar ajuta foarte mult în pregătirea acestor proiect și a pașilor necesari pentru accesare fondurilor pe diferite programe. Un asemenea contract de asistență tehnică este foarte bun, că și Guvernul României a apelat la Banca pentru proiectul autostrăzii Comarnic – Brașov. Putem lucra împruenă pentru a accesa și derulare proiectele ce sunt cuprinse în programele și axele de finanțare, care ni se adresează”, a spus primarul George Scripcaru.