Unele unități școlare au devenit neîncăpătoare, ținând cont că numărul de elevi sau de preșcolari a crescut considerabil în ultimii ani. Astfel, o serie de școli au depus solicitări la Primărie în vederea realizării unor lucrări de extindere, iar în cazul a două dintre acestea, autoritățile au demarat procedurile pentru conturarea proiectelor. Astfel, Primăria a lansat o licitație în vederea întocmirii studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru extinderea Gvrădiniței nr. 17 de pe strada Jepilor (cartier Răcădău), dar și pentru întocmirea documentației tehnice și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 14, corpul de pe strada Lungă. Costul realizării acestor documentații tehnice este estimat la suma de 107.414,39 lei, fără TVA. Ofertele de la proiectanți sunt așteptate până în data de 12 decembrie, realizarea efectivă a studiilor urmând să se finalizeze în termen de 8 luni de la data atribuirii contractului.
În conformitate cu o statistică a Ministerului Educației, peste jumătate (56%) dintre elevii din România învață în școli supraaglomerate sau subutilizate. 22% dintre elevi învață în școli supraaglomerate, școli cu o capacitate insuficientă în raport cu numărul elevilor înscriși. Pe de altă parte, 34% dintre elevi (aproximativ unul din trei elevi) învață în școli care au capacitate excedentară în raport cu numărul elevilor. În mediul urban, 14,5% dintre unitățile de învățământ au o capacitate insuficientă, comparativ cu 8,8% din mediul rural.