Maurer Imobiliare, una dintre cele mai importante companiide pe piața imobiliară, atât cea locală cât și la nivel național, cu 4 proiecte imobiliare în curs de derulare în orașe precum Brașov, Sibiu, Constanța și planuri ample de extindere, fondatorul unui canal de televiziune online – A7TV, se impune și în fotbalul brașovean dorind să preia o echipă de fotbal.
Echipa vizată, pentru care negocierile de preluare a conducerii sunt în curs de desfășurare, este Asociația Sportivă SR Brașov. Cunoscută sub numele de ”Steagu Roșu” sau ”Galben-negrii”, această echipă de fotbal din Brașov a fost fondată în vara acestui an de către suporterii „stegari” în urma falimentului societății SC FC Brașov SA.
FC Brașov, cu o istorie de mai bine de 80 de ani, a fost printre cele mai vechi echipe din țară și cea mai apreciată la nivel local, însă problemele financiare i-au scurtat, foarte rapid, drumul. Compania Maurer Imobiliare dorește ca prin AS SR Brașov să ducă mai departe spiritul „stegarilor”, să ofere suporterilor brașoveni aceleași momente de bucurie și glorie, pe care le trăiau în tribunele de pe Stadionul Tineretului.
„Vom sprijini acestă echipă de sub Tâmpa, o vom susține din punct de vedere financiar și vom exploata la maxim potențialului acestei echipe tinere având, astfel, în plan să aducem fotbalul brașovean la nivelul la care era altă dată”, susține conducerea companiei Maurer Imobiliare.
AS SR ocupă în momentul de față loc fruntaș în campionatul ligii a IV-a din județul Brașov, iar compania Maurer Imobiliare crede pe deplin în potențialul acestei echipe și vrea ca Brașovul să fie reprezentat de acestă echipă și la nivel național, nu doar local.
„Cea mai mare pasiune a mea a fost fotbalul și am simțit mereu o apăsare că nu mi-am transformat pasiunea în performanță. Prin acest pas, de a investi, în această echipa de fotbal a Brașovului, simt că reușesc să-mi satisfac o parte din visurile mele legate de fotbal: să fac mii de suporteri fericiți, brașoveni mândri de echipa lor și să văd, din nou, tribunele din Tineretului pline”, declară Simon Maurer, fondatorul companiei Maurer Imobiliare.