Un raport de piaţă realizat de Analize Imobiliare, platforma dezvoltată şi susţinută de Imobiliare.ro, ne prezintă care este media chiriilor în principalele orașe din țară. Potrivit raportului citat, aproape jumătate dintre oraşele studiate se situează sub pragul de 200 de euro pe lună, iar cealaltă jumătate peste. Cele mai mari preţuri solicitate de proprietari sunt în marile centre regionale. La acest capitol, Cluj-Napoca a reuşit să surclaseze Bucureştiul. Astfel, luând ca reper un apartament cu două camere, confort 1, construit între anii 1980 şi 2000, chiria în Cluj are o medie de preţ de 400 de euro pe lună, în vreme ce Capitala ajunge la 350 de euro pe lună.
Pe locul III în clasament se situează, la egalitate, Braşovul şi Iaşiul, cu 300 de euro pe lună, în vreme ce timişorenii trebuie să scoată din buzunar 270 de euro pe lună pentru acelaşi tip de locuinţă. La polul opus, cele mai accesibile reşedinţe de judeţ ale ţării, cu un nivel al chiriilor de până la 170 de euro pe lună la o locuinţă cu două camere sunt: Sfântu Gheorge (146 de euro pe lună), Drobeta Turnu-Severin (150 de euro pe lună) şi Slobozia (169 de euro pe lună).