La 30 de ani de la Revolta de la Braşov 1987, Muzeul Judeţean de Istorie organizează la Braşov mai multe evenimente dedicate primei revolte anticomuniste din România.
Este vorba despre o expoziţie în care vor fi prezentate în premieră obiecte personale ale participanților la revolta din 15 noiembrie 1987, piese aduse de la Penitenciarul Jilava, tehnică operativă folosită de Securitatea română, obiecte de viață cotidiană din perioada anilor ’80, filme din arhiva TVR, imagini din arhiva AGERPRES, exemplare din presa internațională.
Un alt eveniment este tot o expoziția temporară este realizată de C.N.S.A.S., în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Agenției Metropolitane Brașov. În cadrul expoziției sunt prezentate pentru prima dată ordinele de organizare a represiunii transmise de șeful Securității, grl.-col. Iulian Vlad, și documente din ancheta coordonată de Securitate și derulată sub acoperirea Inspectoratului General al Miliției din București. Acestea se alătură devoalării unor ofițeri de Securitate, implicați în represiune, anchetă și supravegherea informativă a participanților la revoltă.
Ca să marcheze momentul, Muzeul Judeţean de Istorie va organiza o Gală ai cărei invitaţi vor fi brașovenii condamnați de autoritățile comuniste după revolta din 15 noiembrie 1987 și urmașii acestora. Programul evenimentului cultural care se va desfășura la Brașov în seara zilei de 15 noiembrie 2017 cuprinde filmul documentar Brașov 1987, doi ani prea devreme și un concert care conține și o piesă dedicată aniversării istorice (,,Scară lăuntrică”, compozitor Octavian Nemescu).
,,BRAȘOV 1987″ este un proiect realizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov împreună cu Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov.
,,15 Noiembrie 1987 este ziua care nu se va uita niciodată! Este ziua despre care s-a vorbit și se vorbește cu admirație în lumea oamenilor liberi. Este ziua când Brașovul a pus România pe harta lumii libere de comunism. Chiar dacă revolta anticomunistă de la Brașov a durat numai câteva ore, eroii noștri, sinceri și curați, au adus onoare unui popor îngenunchiat de un regim politic diabolic. 15 Noiembrie 1987 este lecția de istorie națională cu care ne mândrim!
A doua zi după revoltă, ziua lor a fost și ziua noastră! Ne-am gândit la ea, cu teamă și speranță, apăsare și mândrie, îngrijorare și dorință. Ziua lor a devenit și o să rămână peste generații ziua celor care iubesc libertatea, iar a 30-a aniversare este încă o dovadă că adevărul istoric poate întârzia dar nu o să lipsească niciodată!
Brașov 1987 trebuie să fie (re)cunoscut și prețuit ca o parte importantă a identității istorice a Brașovului, să reprezinte un motiv de mândrie pentru comunitatea brașoveană și un reper al educației civice și dialogului între generații”, a transmis Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie.
Programul evenimentului:
- filmul documentar BRAȘOV 1987. DOI ANI PREA DEVREME;
- expoziția temporară BRAȘOV 1987;
- cartea de benzi desenate BRAȘOV 15 NOIEMBRIE 1987 – DOI ANI PREA DEVREME
- ateliere de educație civică în școli;
- expoziția temporară outdoor CNSAS Acțiunea „1511”. Revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987 în arhivele Securității;
- GALA BRAȘOV 1987 (proiect cofinanțat AFCN) în cadrul căreia se va interpreta în premieră piesa muzicală originală dedicată momentului istoric 15 NOIEMBRIE 1987