Biletele pentru prima ediţie Les Films de Cannes à Braşov, care se desfăşoară în perioada 13-19 octombrie, la Cinema One, au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de pe site-ul și aplicația Cinema ONE sau de la casieria cinematografului. Detalii și programul complet sunt disponibile pe cinemaone.ro.
Selecția Les Films de Cannes à Braşov include filme precum „A Gentle Creature” de Sergei Loznitsa și „Jupiter’s Moon” al regizorului maghiar Kornél Mundruczó, ambele prezentate în competiția oficială a festivalului de la Cannes. În drama A Gentle Creature de Sergei Loznitsa (Maidan, In the Fog), personajul principal interpretat de Vasilina Makovtseva este o femeie care pornește într-o căutare oarbă după răspunsuri și dreptate, după ce îi este returnat un pachet trimis către soțul ei aflat în închisoare într-o regiune îndepărtată a Rusiei. Filmul regizat de Kornél Mundruczó (White God, 2014) spune povestea emigrantului Aryan, împușcat în momentul în care încerca să treacă granița, și care acum poate să leviteze în voie, și „atinge granițele genurilor science fiction și fantasy ”, după cum scrie The Guardian.
În cadrul Les Films de Cannes à Braşov va putea fi urmărit şi filmul „Jeune Femme (Montparnasse Bienvenue)”, regizat de Léonor Seraille, prezentat în competiția Un Certain Regard și recompensat cu Premiul Camera d’Or. O poveste care o are în prim plan pe Paula (Laetitia Dosch) întoarsă de curând în Paris după o lungă absență pregătindu-se de un nou început fără a avea însă un plan de viață. Filmul vorbește despre „o generație care pare că trăiește doar în prezent … în mod paradoxal unii oameni sunt copleșiți de multitudinea de posibilități și opțiuni pe care le au la dispoziție”, scrie The Hollywood Reporter.
Programul Les Films de Cannes à Braşov este completat de „120 Battements par minute” cunoscut și ca BPM, realizat de regizorul francez Robin Campillo, câștigătorul Grand Prix-ului de anul acesta, Campillo fiind ovaționat la Cannes minute întregi după anunțul acordării premiului. Drama inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor 90, este și propunerea Franței la Oscarul pentrui cel mai bun film străin. Filmul a fost vândut în apropae 40 de țări, iar în România va fi proiectat în premieră la Les Films de Cannes.
Comparat de The Times cu Taxi Driver al lui Martin Scorsese – This is the Taxi Driver for a new century – „You Were Never Really Here”, de Lynne Ramsay a fost recompensat la Cannes atât cu Premiul pentru scenariu, cât și cu cel pentru interpretare masculină, primit de Joaquin Phoenix. Într-un rol care amintește de Travis Bickle interpretat de Robert De Niro în povestea lui Martin Scorsese, Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov) fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan. Despre „Good Time”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Josh și Ben Safdie, INDIEwire scria că „Nu există, pur și simplu, alți regizori capabili să genereze comedie și suspans în același timp și la un asemenea nivel”. Filmul a fost în competiție la Cannes 2017.
În perioada 13-19 octombrie vor putea fi urmărite şi filmele „Loveless” de Andrey Zvyagintsev, „Cea mai fericită zi din viaţa lui Olli Mäki”, de Juho Kuosmanen, „Leviathan” (2014) de Andrey Zvyagintsev, „Paterson” de Jim Jarmusch. Prima ediţie Les Films de Cannes à Braşov se va inaugura cu proiecţia filmului sudez „The Square”, în regia lui Ruben Östlund, câștigătorul Premiului Palme d’Or pentru cel mai bun film, în 2017. Pe 19 octombrie, în închiderea festivalului, regizorul italian Antonio Piazza, va participa la proiecția filmului „Sicilian Ghost Story”, pe care l-a realizat împreună cu Fabio Grassadonia. Programul complet al Festivalului este disponibil pe www.filmedefestival.ro.