Piețele agroalimentare din municipiu au fost luate cu asalt de vânzătorii ambulanți de bureți, în special de ghebe, însă aproape nici unii nu au un certificat de verificare fitosanitară a acestora. Brașovenii trebuie să fie foarte atenți la ce cumpără, mai ales că în ultimele zile, agenții Brigăzii de Intervenție a Poliției Locale Brașov au oprit de la vânzare aproape 200 de kilograme de astfel de produse, care nu au fost verificate fitosanitar. Marfa a fost confiscată, iar vânzătorii de ocazie, amendați, cu o sumă totală de 2.000 de lei, potrivit Legii 12/1990, privind comerțul ambulant, neautorizat, pe domeniul public. Unii comercianți au fugit la apariția echipajelor de la Locală, abandonându-și marfa.
Micii comercianți își vând marfa cu 10 lei, o pungă de aproximativ 2,5 kg, însă ținând cont că nu sunt verificate acestea vă pot trimite direct la spital sau, mai tragic, poate provoca decesul. Specialiștii spun că bureții reprezintă o categorie de alimente ce suferă foarte ușor mutații genetice, iar examenele de laborator sunt foarte anevoioase și trebuie făcute pe fiecare lot în parte. „Recomandăm brașovenilor să nu consume ciuperci achiziționate din comerț stradal sau culese din pădure, ci să cumpere doar din unități autorizate”, este sfatul dat de către Poliția Locală Brașov.