Universitatea Transilvania din Braşov a lansat, la începutul anului şcolar 2017-2018, un nou manual de identitate vizuală. De astăzi, Universitatea de la Braşov are un nou logo şi la fel şi cele 18 facultăţi care o compun. Noul logo al Universităţii „Transilvania“ este construit în jurul ideii de centru – „universitatea din centrul ţării“, „universitatea din centrul societăţii“, „universitatea-nucleu“.
„Această schimbare vine dintr-o necesitate care a rezultat din realizările şi tradiţia pe care universitatea noastră o are, caracterizate de profesionalism, pe care dorim să-l reflectăm şi în identitatea noastră vizuală. Numindu-ne Universitatea Transilvania acest logo include un U şi un T, iniţiale noastre, desenate sub forma unor linii drepte verticale şi orizontale, ceea ce ne trimit la imaginea unor cărţi care se găsesc pe raftul unei biblioteci, şi un lement central pe care-l veţi regăsi în siglele tuturor facultăţilor, un pătrat cu o semnificaţie aparte, faptul că suntem o universitate în centrul ţării prin poziţionarea geografică, suntem o universitate în centrul comunităţii, în centrul oraşului. Ne-am dori ca studenţii, profesorii să fie în centrul Universităţii, să fie un spaţiu care îmbie spre centru, spre miezul lucrurilor, spre esenţa lor“, a declarat Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Trasilvania.
Logo-urile celor 18 facultăţi sunt legate de logo-ul Universităţii prin reluarea elementului central în fiecare dintre ele. De exemplu, logo-ul Facultăţii de Ingineria Lemnului sugerează inelele unui trunchi de copac, dar şi discurile unei maşini de prelucrare, sigla Facultăţii de Ştiinţe economice şi Administrarea Afacerilor redă simbolul valutar generic, dar şi imaginea sedinţei unei echipe de management, iar la facultatea de Muzică, logo-ul este redat printr-o undă sonoră stilizată, dar şi prin tubulatura unei orgi istorice.
Universitatea are de astăzi şi un nou slogan, „Învaţă să fii în centru“ – fiind un îndemn la excelenţă şi o asumare îndrăzneaţă a propriei identităţi, adesându-se tuturor. Anul acesta Universitatea „Transilvania“ împlineşte 70 de ani. Valoarea contractului pentru noul manual de identitate vizuală a fost de 27.000 de lei.
Întregul concept de identitate vizuală al Univerităţii a fost creat de un fost student, Mugur Mihai, câştigătorul concursului de logo-uri pentru sărbătorirea a 10 ani de la aderarea României la UE, al cărui proiect a fost ales din 320 de propuneri înscrise în cursă.
Noul an şcolar s-a deschis astăzi pentru 5381 de studenţi noi, majoritatea la licenţă zi, 1724 fiind înscrişi la masterat şi 79 fiind doctoranzi. În total, în Universitate învaţă 7000 de studenţi. Pentru deschiderea anului şcolar 2017-2018, s-au realizat lucrări de reparaţii şi reabilitare în valoare de 1,7 milioane de lei, atât în corpuri de clădiri, cât şi în cămine studenţeşti, unde sunt disponibile 4200 de locuri de cazare.
Pitrivit rectorului Universităţii Transilvania, Vasile Abrudan, Compania Naţională de Investiţii va construi în spatele Aulei Universităţii un nou cămin studenţesc, care se află acum în stadiul de pregătire a documentaţiei.