Monopostul de Formula 1 al Renault va ajunge pe 13 octombrie și la Brașov
Renault sărbătorește 40 de ani de prezență în Formula 1 și a adus în România monopostul R.S. 17 cu care concurează piloții echipei Renault în Grand Prix-urile din acest an, precum și unul dintre cele mai avansate simulatoare de racing.
Monopostul va ajunge și la Brașov în perioada 13 – 15 octombrie, în parcarea Coresi Shopping Resort. În această perioadă, brașovenii vor avea ocazia să trăiască senzațiile oferite de unul dintre cele mai avansate simulatoare de racing din lume şi să descopere monopostul R.S. 17 cu care piloții echipei Renault Sport Formula One, Nico Hülkenberg si Jolyon Palmer concurează in acest sezon de Formula Unu. În limita locurilor disponibile pasionații F1 vor putea urca în scaunul în care se antrenează și cei mai buni piloți din marele Circ.
De asemenea, pasionații de motorsport vor putea să descopere și Noul Renault MEGANE R.S. printr-o experienţă VR direct de la salonul auto de la Frankfurt.