Compania Continental Powertrain România, subsidiara locală a concernului german Continental, a ajuns la peste 1.800 de angajaţi în cei şase ani de activitate la Braşov şi intenţionează să mai recruteze încă 200 de oameni până la finalul acestui an.
Continental produce în Braşov unităţi de alimentare cu combustibil, unităţi de trasfer fluide AdBlue şi o serie de componente necesare acestor unităţi, spre exemplu pompe, filtre etc. În luna septembrie a anului trecut, Continental a inaugurat la Braşov un nou centru de inginerie.
Continental a demarat la Braşov producţia unităţilor de transfer fluide AdBlue, în cadrul noului proiect Selective Catalytic Reduction (SCR), pentru reducerea emisiilor de oxizi de nitrogen, NOx. Continental Braşov va deveni astfel principala locaţie de producţie pentru modulul SCR la nivel mondial, cu o capacitate de producţie anuală planificată de 4 milioane de unităţi.
„Soluţiile noului produs SCR contribuie major la creşterea locaţiei şi a dezvoltării noastre ca angajator. Suntem nerăbdători să continuăm proiectele începute, cu ajutorul a 200 de noi colegi, pe care îi aşteptăm să ni se alăture până la finalul anului“, a declarat Ramona Porca, managerul de resurse umane al Continental Braşov.
Compania Continental Powertrain România, cu sediul în Ghimbav, Braşov, a avut în 2015 o cifră de afaceri de 653,5 mil. lei (peste 146 mil. euro) şi un număr mediu de 866 de angajaţi, potrivit celor mai recente date existente pe site-ului Ministerului Finanţelor. Datele pe 2016 nu au fost publicate de companie.
Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. De asemenea, compania este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în Bucureşti.
Anul trecut numărul angajaţilor grupului Continental în România a urcat la 18.200 de oameni, devenind cel mai mare angajator din industria auto locală, depăşind inclusiv Grupul Renault, care are un total de aproximativ 18.000 de salariaţi, dintre care peste 13.800 în cadrul Automobile Dacia.
Grupul Continental a înregistrat anul trecut o creştere cu aproape 20% a cifrei de afaceri, la 12 miliarde de lei (2,66 miliarde de euro), potrivit datelor companiei.
Un comentariu
Firma este ok, dar pacat de cei care ii angajeaza prin birouri si isi bat joc de oameni. Ia sa-i intrebati cati oameni au plecat in ultima săptămână si de ce? Cum se lucrează in 4 schimburi si la 12 ore se dau 2 pauze :una de 30 min si una de 15 min. La al 4-lea schimb se plateste 2 ron/h.