Consilierii locali brașoveni au aprobat din luna iulie facilitățile care ar urma să le fie acordate studenților care sunt înscriși la facultățile acreditate din municipiul Brașov începând din luna octombrie a acestui an. Astfel, începând cu data de 1 octombrie, studenții își pot procura de la orice casierie RATBV, pe baza carnetului de student sau a adeverinței de student (pentru cei din anul I), carduri de abonament pe toate liniile la prețul redus de 50 de lei, față de 70 de lei cât este prețul întreg.
Pentru a beneficia de această reducere, era necesar ca universitățile să încheie un parteneriat cu Primăria și cu operatorul RATBV SA, însă, doar Universitatea Transilvania și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă și-au manifestat interesul de a încheia protocolul, universitățile private nerăspunzând nici măcar solicitării RATBV de a transmite un număr estimativ de studenți. Totodată, după data de 1 octombrie, în termen de cel mult 30 de zile, cele două instituții de învățământ au obligația să transmită Primăriei Brașov listel cu studenții.
Universitatea plătește 35 de lei din cuantumul abonamentului
În plus, la sfârșitul lunii, universitatea ar urma să le deconteze studenților din cuantumul abonamentului, 35 de lei, astfel că prețul final pe care îl va plăti un student pentru transportul în comun va fi de 15 lei. Facilitatea este valabilă doar pentru studenții înscriși la forma de învățământ cu frecvență, acreditată și până la vârsta de 26 de ani. Abonamentele cu preț redus acordate studenților, ca de altfel și cele gratuite pentru elevi, nu sunt valabile pe linia 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov).