De ani de zile, braşovenii apelează exclusiv la serviciile private de stomatologie de urgenţă, în timp ce la Spitalul Judeţean de Urgenţă aparatura specială pentru intervenţia în astfel de cazuri se află în conservare din lipsă de spaţiu şi personal.
Potrivit conducerii spitalului, la momentul actual, spaţiul alocat aripei UPU a intrat în renovare şi a fost redus cu aproape 200 de metri pătraţi şi nu a mai existat posibilitatea înfiinţării unui cabinet stomatologic, aşa cum era plănuit. „Momentan, cabinetul de urgenţe stomatologice nu este funcţional. Nu a mai existat spaţiu pentru amenajarea sa, iar de când am relocat UPU, spaţiul s-a micşorat considerabil. După reabilitare, luăm în calcul şi un cabinet special pentru urgenţe stomatologice“, a declarat Daniela Neculoiu, director al Spitalului Judeţean de Urgenţe Braşov.
Potrivit Danielei Neculoiu, echipamentul aflat acum în conservare a costat 61.000 de lei şi a fost susţinut din bugetul Consiliului Judeţean. Pentru a putea fi deschis un cabinet stomatologic de urgenţă la spital ar fi nevoie de 5 medici care să asigure în permanenţă garda.
În concluzie, renovarea UPU ar putea implica şi existenţa unui astfel de cabinet stomatologic de urgenţă, care va oferi servicii stomatologice 100% gratuite.