Stiri Brasov

Strategie „vintage” în turism: Drumul către Bran rămâne plin de gropi și în 2018

Modernizarea unuia dintre cele mai circulate drumuri turistice din ţară, DN73, care traversează zona Bran-Moieciu-Fundata, se face cu paşi de melc, din cauza proceselor tehnologice greoaie aplicate de constructor, care este nevoit să asflateze bucăţi de câte 500 de metri pătraţi şi apoi să ia o pauză de peste două săptămâni. Mai mult, constructorul nu poate avansa un termen pentru finalizarea lucrărilor din cauză că nu tot tronsonul de lucrări este autorizat, astfel că nici la sfârşitul anului viitor turiştii nu vor putea circula pe noul drum.

Drumul Național 73, care este unul de inetres turistic pentru că face legătura cu stațiunile montane Bran – Moieciu – Fundata, a intrat în șantier pe tronsonul din județul Brașov abia din data de 20 iunie 2017 prin proiectul de modernizare cu fonduri europene, deşi contractul a fost semnat încă din 2011 de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, lucrările nu pot fi terminate nici până la sfârşitul anului 2018, deorece totul depinde de obţinerea acordurilor de mediu, drumul traversând câteva Situri NATURA 2000. Acest lucru întâzie obţinerea autorizaţiilor de construire. Lucrarea face parte din proiectul de modernizare a DN73, care se întinde pe 104 km, de la Piteşti – Câmpu Lung – Braşov. În judeţul Braşov, constructorul ar trebui să modernizeze 36 de km, dar nu pentru tot tronsonul a obţinut autorizaţii. „Am avut la un moment dat un blocaj tehnologic, am avut o problemă de logistică, nu am putut furniza un anumit material din Argeş şi a trebuit să căutăm o sursă de furnizare din Braşov. Conform managementului de trafic, care este impus printr-un acord de CNADNR şi Poliţia Română, permite lucrul doar pe secţiuni de drum de 500 de metri, cu interval de 1 km între ele. Deci, lucrăm cu casete de 500 de metri pătraţi şi din momentul în care începem excavaţia unei casete, datorită tehnologiilor şi materialelor pe care trebuie să le folosim conform proiectului şi caietelor de sarcini, durează între minimum două săptămâni şi trei săptămâni maximum, în condiţii de vreme favorabilă“, a declarat Bogdan Mitache, director de proiect la Asocierea Azvi-Straco.

Potrivit constructorului, în acest moment se lucrează la montarea bordurilor şi trotuarelor pe câte un km din localităţile Bran şi Tohanul Nou şi pe 4 kilometri în Cristian. „În momentul acesta, în judeţul Braşov avem autorizaţie pentru doar o parte din sectorul de drum de 36 de km, din care 24 sunt autorizaţi. Aceşti 24 de km pot fi finalizaţi până la sfârşitul anului viitor, cu siguranţă, anul acesta având în plan să finalizăm secţiunea de la ieşirea din Braşov către Cristain şi de la Moieciu de Sus până la Tohanul Nou“, a adăugat Bogdan Mitache.

Conform Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov contractul a fost semnat în anul 2011, va expira în 19 septembrie 2017 şi va fi făcut un act adiţional de extindere de termen. „Constructorul a avut un debut mai timid. După minivacanţa din 15 august se poate vedea şi pe drum că şi-a revenit, ritmul lucrărilor este altul. Toate lucrările începute, o parte din ele se vor finaliza pentru pregătirea sectorului de drum pentru a intra în iarnă, adică toate casetele deschise la ora actuală şi care se vor mai deschide până în 30 octombrie cel mai târziu, se vor închide şi pe anumite sectoare de drum se va turna şi asfalt. Pot să vă spun sigur că şi anul viitor se va lucra sigur şi în funcţie de obţinerea autorizaţiilor vom putea să avansăm şi un termen de finalizare a lucrărilor“, a declarat Adriana Necula, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. Între timp, circulaţia pe DN73, între Cristian şi Bran, se defăşoară semaforizat, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute în trafic.

Potrivit DRDP Braşov, lucrarea va avea o garanţie de 10 ani, iar valoarea totală a proiectului este de 30 de milioane de lei, bani obţinuţi prin Programul Operaţional de Investiţii Majore.

Un comentariu

  1. Pingback: Proteste pe DN73, la Râșnov, pentru întârzierile la repararea celui mai important drum turistic din județ - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

COVID-19: Rata de transmitere a urcat în municipiul Brașov la 9,70/1000, iar în județ la 7,36/1000/ „Explozie” de infectări în
Rata de transmitere a viruslui SARS-CoV-2 este în continuă creștere la Brașov, în județ urcând de la 7,19 la 7,36
După Uber și Free Now, și platforma de transport la cerere Bolt intră pe piața Brașovului
Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Brașov, continuând astfel extinderea serviciilor sale în
Marius Dunca: Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială!
Senatorul Marius Dunca a anunțat în urmă cu puțin timp că își va da demisia din Parlament în ultima zi
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensie specială
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, conform unei știri Hotnews confirmată
Francezii de la Leroy Merlin au dat cinci milioane de euro pe clădirea Praktiker unde vor deschide al doilea magazin
Francezii de la Leroy Merlin au plătit 5,088 milioane de euro pe clădirea Praktiker din Brașov, intenționând să deschidă un
În plină pandemie, Sergiana a deschis două magazine, a lansat un program de livrări pentru reţeaua de comerţ şi a
Reţeaua de magazine Sergiana, parte a grupului cu acelaşi nume, are astăzi 58 de unităţi sub trei formate – supermarketuri,
Primăria Brașov se apucă de „afaceri imobiliare” și vinde un teren din Craiter
În ședința Consiliului Local Brașov din această vineri ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea
Dotarea sălii de sport pentru persoanele cu dizabilități, în impas, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori. Valoarea echipamentelor, estimată
Prin Programul de bugetare participativă lansat în acest an de Primăria Brașov, sala de sport de la fostul Liceu Astra
Fermierii de la Bio Carpathia deschid un magazin mobil la Brașov/ „Testăm conceptul la noi acasă, după care ne putem
Cooperativa agricolă Bio Carpa­thia, formată din 22 de fermieri care produc lapte, carne, fructe, legume şi miere, îşi pro­pune să
Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie
Polițiștii brașoveni au amendat 25 de persoane care au ieșit la plimbare noaptea pentru „a admira peisajul hibernal”
Polițiștii au desfășurat în weekend noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone