Ministerul Turismului a elaborat un proiect de Ordonanță de Guvern prin care vrea să înființeze Organizația de Management al Destinației (OMD), pentru promovarea destinațiilor României, argumentând că implementarea acestui concept va permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național.
Din OMD vor face parte reprezentanți ai statului, dar și ai unităților private de cazare și alimentație publică, care vor decide împreună în cadrul organizației cum se vor cheltui banii pentru promovarea unei anumite destinații. Până în prezent, această decizie era luată la nivelul primăriei sau al consiliului județean, întrucât destinația sumelor strânse la nivelul unei primării sau consiliu județean din taxa de promovare este decisă de consilieri.
Practic. banii strânși din taxele de cazare impuse hotelurilor brașovene ar urma să fie folosite pentru promovarea Brașovului ca și destinație turistică, modul în care vor fi cheltuiți banii urmând să fie decis de o astfel de organizație.
O destinație turistică poate fi o unitate administrativ teritorială (județ, municipiu, oraș, comună) sau parte a unei unități administrativ teritoriale, în funcție de amplasamentul resurselor naturale și antropice, precizează autorii documentului. „Organizația de Management al Destinației va avea ca principală atribuție managementul și marketingul regiunii/localității ca destinație integrată de călătorie”, se precizează în document. Autorii proiectului de act normativ spun că, în ultima perioadă, industria turismului a suferit schimbări profunde din cauza noilor circumstanțe ale economiei globale, schimbări ale obiceiurilor consumatorilor, creșterea numărului de companii low cost, dezvoltări ale tehnologiilor etc., ceea ce a pus sub semnul întrebării modelele tradiționale de organizare turistică.