Compania Teijs Automotive, din comuna brașoveană Cristian, controlată de grupul american Horizon Global Corporation, și-a majorat luna trecută capitalul social cu 2,885 milioane de euro (13,197 milioane de lei). De asemenea, conducerea companiei a fost preluată, recent, de un vicepreședinte al grupului american, Paul Charles Caruso. Astfel, compania ar urma să aibă un capital social de aproape 3 milioane de euro.
Americanii mai dețin la Brașov o fabrică – Terwa, specializată în producția de componente metalice pentru domeniul construcțiilor. Aceasta a intrat în portopfoliul americanilor după achiziția companiei germane de sisteme de remorcare Westfalia-Automotive, inventatoare a barei de tractare cu bilă.
În cadrul tranzacției, Horizon Global a cumpărat mărcile Westfalia, Terwa și Siarr de la un consorțiu condus de fondul german de private equity Deutsche Private Equity (DPE), care a devenit acționar al grupului american.
„Acordul va crea o companie mai puternică, foarte bine poziționată pentru a beneficia de creșterea accelerată a veniturilor și profitului, în contextul extinderii prezenței la nivel european și a costurilor scăzute de producție din România”, anunța în momentul tranzacției Horizon Global.
Fondată în urmă cu peste 80 de ani, Westfalia-Automotive este inventatorul barei de remorcare cu bilă și unul dintre principalii jucători pe piața mondială a sistemelor de tractare. Compania are sediul central în Rheda-Wiedenbrück, Germania, și deține subsidiare în 11 țări, printre care Marea Britanie, Franța, Italia, Polonia, Rusia, Suedia și Danemarca.
Cu sediul în Olanda, Terwa dezvoltă, produce și distribuie o gama largă de sisteme metalice pentru domeniul construcțiilor. Compania a intrat pe piața din România în anul 2000, iar patru ani mai târziu a relocat producția din Olanda la fabrica din Brașov. Terwa a intrat în portofoliul DPE la începutul anului trecut, când a fost preluată de la fondul olandez de investiții Standard Investment.