În ultima ședință a Comisiei de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Brașov, din care fac parte mai mulți arhitecți, dar și reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei, s-a discutat și cu privire la proiectul ce vizează amanejarea unei parcări automatizate de tip park safe în zona centrală. Proiectul a fost propus de către compania brașoveană Elmas, care este de către compania Elmas, care este lider în domeniul instalațiilor de ridicat.
Parcarea automatizată publică cu plată ar urma să aibă conform proiectului 250 de locuri și să fie amenajată în clădirea situată pe strada Apollonia Hirscher nr. 5, la intersecția cu str. Grigoraș Dinicu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în urma discuțiilor, Comisia de Urbanism a cerut societății Elmas eliberarea unui nou certificat de urbanism pentru amenajarea acestei parcări. „Totodată, ținând cont că proiectul este realizat în zona centrului istoric, membrii Comisiei au decis că trebuie realizat și un studiu de trafic din care să reiasă necesitatea unei astfel de amenajări”, a explicat Sorin Toarcea.
Înainte de începerea proiectului, compania inițiatoare a proiectului a întocmit un chestionar cu privire la necesitatea existenței unui asemenea obiectiv în zona centrală a Brașovului, iar feed-back-ul a fost pozitiv, atât din partea brașovenilor, cât și a turiștilor.
Un comentariu
Mizerie mafiota, iresponsabilitate a edililor si avaritie prosteasca a patronului!
Rusine, rusine, rusine!