Peste 600 de copii din comunități defavorizate din București și 20 de județe, printre care şi Braşovul, vor beneficia de educație preșcolară la grădinițele estivale deschise, din această săptămână, de Organizația Salvați Copiii.
Cele 30 de grădinițe estivale vor funcționa în București, Dâmbovița, Constanța, Mangalia, Timiș, Hunedoara, Olt, Brașov, Călărași, Iași, Cluj, Mureș, Caraș Severin, Dolj, Vrancea, Neamț, Teleorman, Giurgiu. De asemenea, o grădiniță estivală va fi deschisă în Jilava.
„Cu cât mai devreme un copil este integrat în sistemul de educație, alături de cei de vârsta lui, cu atât integrarea socială și performanțele vor fi mai ușor de obținut. Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are îngrădit accesul la educație de calitate, iar acest fapt se convertește în sărăcia educațională care tinde să se perpetueze de la o generație la alta. Decalajele sociale sunt o realitate îngrijorătoare, mai ales atunci când vorbim despre copii, dar prin educație ele pot fi corectate și depășite”, a declarat președintele executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, potrivit comunicatului de presă.