Brașovenii se află pe locul cinci în țară într-un top realizat după puterea de cumpărare – 4.537 de euro/cap de locuitor la nivelul anului trecut, potrivit unui studiu realizat de GfK.
În ţara noastră cei mai bogaţi locuitori sunt cei din Bucureşti, care au cea mai mare putere de cumpărare – 6.288 de euro pe cap de locuitor, cu 50 de procente peste media pe ţară. Această cifră plasează locuitorii capitalei la aproximativ acelaşi nivel cu locuitorii din Polonia (locul 29 în Europa).
Locuitorii judeţului Timiş ocupă poziţia a doua cu 4,987 euro pe cap de locuitor şi cei din Cluj, cu 4,931 euro pe cap de locuitor. Top 10 este completat de judeţele Ilfov, Braşov, Constanţa, Sibiu, Arad, Prahova şi Argeş. Judeţele aflate în top 10 sunt, de fapt, singurele cu o putere de cumpărare peste media naţională (4.181 de euro/cap de locuitor), toate celelalte 32 situându-se sub aceasta.
Ultimul loc între cele 42 de judeţe din România este ocupat de Vaslui. Puterea de cumpărare a locuitorilor acestei regiuni este de doar 3.054 de euro. Aceasta este cu 28% sub media pe ţară şi la aproximativ acelaşi nivel de venit disponibil cu locuitorii Serbiei sau Macedoniei (poziţia 35, respectiv 36 în Europa).
Puterea medie de cumpărare sau venitul disponibil pe cap de locuitor înregistrată în România anul trecut este de 4.181 euro, potrivit studiului GfK privind puterea de cumpărare în Europa. Această sumă duce ţara noastră pe locul 33 din cele 42 de state incluse în cercetare, menţinându-se, practic, poziţia ocupată în urmă cu doi ani. Venitul înregistrat de România reprezintă aproximativ o treime din media europeană. În comparaţie cu 2015, România a crescut cu aproape 12% puterea nominală de cumpărare pe cap de locuitor.